Maaaaaaaaadness

In ultima vreme m-am gandit cam mult la nebunie. Din toate perspectivele, in toate contextele, in toate formele. Da, posibil sa fie pentru ca mi-a iesit la un test un rezultat maricel la borderline personality disorder (pai da, la un moment dat zilele extrem de bune urmate de zile extrem de nasoale trebuiau sa-si puna cumva amprenta asupra mea). Dar n-am chef acuma sa vorbesc despre tendinta mea catre anumite tzacaneli si nici despre real medical mental disorders.

M-am intrebat care sunt criteriile care te baga intr-una din categoriile: nebun sau normal. Pana la urma, criteriile astea sunt foarte subiective si depind in cea mai mare parte de principiile societatii in cre traiesti. Astfel, "caracteristicile" nebunilor sunt foarte diferite de la cultura la cultura, de la medii la medii, de la om la om. Si-atunci? Cum mai poti defini nebunia? Cum mai poti defini normalitatea?

De obicei, nebun este considerat cel care nu este ca ceilalti. Iar ceilalti... normali. Asta inseamna ca pana la urma normalitatea se reduce la superioritatea numerica a celor care au o anumita idee sau un anumit stil de viata. Nu e definitia asta a normalitatii o nebunie? Iar cei "normali"? Impartasesc cu adevarat toti acelasi stil de viata si aceleasi pareri sau cei mai multi dintre ei se conformeaza ca sa adere la majoritate?

Mda, de obicei asa se intampla. Normalitatea este uniformizare. Normalitatea este conformare. Si-atunci cum de acum, (cand se presupune ca societatea a evoluat si este mult mai permisiva) oamenii inca se ghideaza dupa aceleasi principii impartind actiunile in normale si nebunii si oamenii in normali si nebuni? E simplu. E mai usor asa. E mai comod sa judeci dupa principii deja stabilite. E mai comod sa traiesti dupa scheletul vietilor altora.

Iar nebunia? Nebunia e de temut. Nebunia inseamna lipsa controlului, inseamna actiuni spontane, inseamna vorbe prea sincere... Iar toate astea sunt exact ceea ce nu ar trebui sa facem, bineinteles. Lumea tinde tot mai mult catre actiuni planificate, vieti monotone, sentimente renegate si legi morale clare pe care nimeni nu cuteza sa le incalce. Daca nu esti asa, esti nebun.

Eh, atunci poate sunt nebuna, dar nu pentru ca am o tendinta catre borderline personality disorder ci pentru ca-mi place sa simt ca traiesc. Iar viata nu e o schema clara, nu e rationala. Viata e doar nebunie.

Reteta unei seri bestiale

Probabil sunt fata nevoilor ciudat de firesti. O seara misto consta la mine in:

• una sau mai multe bucati prieteni apropiati (cu cat mai multi, cu atat mai bine)


• mancare buna (paine cu parizer sau cabanosi la 25000 suta de grame cu niste chifle beton)


• o banca intr-o intersectie mare ca sa treaca multi oameni


• o vreme relativ promitatoare


• buna-dispozitie sau macar usoara isterie provocatoare de ras mai putin controlat

Doar atat. 5 puncte. Pare putin si banal, dar nu e asa. E greu sa le gasesti pe toate intr-o singura seara. Dar eu le-am gasit. Asa ca am luat-o pe Ina, mi-am luat cabanosii si chiflele si-am zis zambind larg: "Hai sa gasim un loc special unde sa mananc si unde sa ma uit la oameni". Asa am ajuns intr-o intersectie mare, luminata, populata, cu banci libere. Dupa vreo juma' de ora, Bale joined.

Restul serii m-am uitat la copiii care isi sacaiau parintii la fel de vioi la ora 21:00 ca la 12:00, am luat o gura de chifla, m-am uitat la cocalarii ce-si balanganeau burtile frumos reliefate prin tricourile mulate (:X mirifca priveliste), am luat o gura de cabanosi, m-am uitat la liceenii obositi care se intorceau acasa, am mai luat o gura de chifla, m-am uitat la toti oamenii care mergeau repede cu un scop undeva.

Ce aveau mai toti in comun, pe langa intersectia pe care toti au strabatut-o, era felul in care sentimentele lor se piteau perfect inauntrul trupurilor lor. Greu de ghicit ce simtea fiecare. De parca e rau sa se vada ca esti fericit sau trist, sau nervos, sau multumit. De parca e rau sa arati ce simti in public. De parca e o rusine sa fii tu insuti. Sau e o rusine sa fii tu insuti in public. E trist. Libertatea ar trebui sa inceapa cu libertatea de a fi tu insuti. Oriunde. Nu numai acasa, in pat, cu patura peste cap si lumina stinsa. Libertatea de a face ce-ti vine, cand iti vine, cum iti vine. Libertatea de a te scobi in nas in mijlocul mall-ului, de a hali cabanosi in mijlocul intersectiei, de a-ti scoate chilotii din fund (pt. ca damn it e enervant cand se intampla) de a rade isteric... De ce? Pt. ca asa-ti vine, pt. ca asa simti. Ignorand orice regula morala sau sociala, orice gand legat de ce ar gandi ceilalti. Asa ar trebui sa inceapa libertatea.

Dar deja am aberat mult prea mult... Am plecat de la o seara frumoasa si cabanosi si am ajuns la libertate. E clar ca sunt putin defecta. Deci... Punct .

Hai ca-mi mai fac o data blog, ca sa pot sa-l sterg din nou...

Singurul motiv relativ valabil pentru care mi-am reactivat blogul e pentru ca stiu ca peste cateva saptamani voi avea sigur chef sa sterg niste prostii scrise de mine si mi s-a facut brusc mila de fisierul "Scrieri" pe care l-am ciopartit in repetate ori... Asta asa, pentru ca nu pot nici cu scris si nici fara.
In rest, n-o sa pun blogul asta pe nici unde, cine-l gaseste il gaseste, bravo lui. Nu vreau sa-mi fac reclama, nu ma intereseaza in mod special sa vada toata lumea ce am scris. Bineinteles ca nu ma deranjeaza daca cineva chiar citeste (in lipsa de ocupatie) aberatiile mele. Avertizez insa ca nu sunt cea mai coerenta, logica sau normala fiinta... Dar sunt eu.