Lectie de viata

Toata lumea a auzit de conceptul de soarta. Eu in special. Ei bine, intotdeauna m-a fascinat felul in care functioneaza, si nu, nu penca n-as avea eu cu ce altceva sa-mi bat capul (are soarta grija de asta), ci penca e al dracului de amuzant. Pe bune. Invidiez intens pe oricine indrazneste sa afirme ca viata nu e o comedie neagra regizata de un regizor britanic al dracului de bun. Asta inseamna doar ca ei nu sunt personajele principale.
Bun. Si-acum impartasesc din intelepciunea personajului principal: sunt cateva maxime esentiale (si traite pe pielea mea in mod constant) despre soarta.

• Legea unu, cea pe care se bazeaza si restul: Atunci cand spui "(Da-o naibii,) care sunt sansele sa ..." sau "(Da-o naibii,) ar fi chiar culmea sa ...", declansezi un mecanism foarte complex care are ca rezultat (aproape) inevitabila producere a evenimentului reprezentat de cele trei puncte de suspensie din expresii.
• Legea doi sau legea "planificatorului": Atunci cand faci muuuulte sacrificii, multe jonglerii cu bugetul, multe slalomuri prin programul incarcat si reusesti sa eviti majoritatea obstacolelor in calea atingerii scopului tau, iar pentru o secunda manifesti sublima ignoranta de a-ti imagina ca "totul merge bine/ conform planului/ cum am vrut", totul se va narui/ strica/ fute. Rau de tot. As putea face aici diverse paralele cu practici sexuale (cu greu ma abtin), but i've proved my point.
• Legea trei sau legea "visatorului": Atunci cand indraznesti sa visezi la ceva, sa speri ca o sa se intample, sa-ti pierzi secundele de plictiseala in daydream-uri amuzante si de multe ori aducatoare de buna-dispozitie, acel lucru nu o sa se intample. Nu, nu e o lege chiar atat de nihilista si neagra... Acel lucru nu o sa se intample cand vrei tu. O sa se intample peste un an, poate peste doi, poate peste mai multi, atunci cand n-o sa-ti mai pese si poate ca nici n-o sa-ti mai amintesti de visul tau. Ce-o sa trezeasca asta in tine? Gandul la acel draydream ce a luat viata pana la urma, o sa-ti provoace o jena sufleteasca si o criza de ras. Atat. Fara urma de regrete, penca n-a fost vina ta pana la urma.

Ceea ce este chiar jalnic e faptul ca desi mi se demonstreaza aceste magice legi de nenumarate ori, eu tot nu reusesc sa mi le bag naibii in cap si sa nu mai fiu asa surprinsa de imprevizibilul umor negru al vietii. Dar tre' sa recunosc ca rad mult mai des, mai usor si pe o perioada mai lunga de timp.

P.S.: Stiu ca am scris cifrele cu litere, asta e felul meu de a protesta impotriva matematicii si de a-mi arata sila fata de ea. Macar atata sa fac si eu.