Lectie de viata

Toata lumea a auzit de conceptul de soarta. Eu in special. Ei bine, intotdeauna m-a fascinat felul in care functioneaza, si nu, nu penca n-as avea eu cu ce altceva sa-mi bat capul (are soarta grija de asta), ci penca e al dracului de amuzant. Pe bune. Invidiez intens pe oricine indrazneste sa afirme ca viata nu e o comedie neagra regizata de un regizor britanic al dracului de bun. Asta inseamna doar ca ei nu sunt personajele principale.
Bun. Si-acum impartasesc din intelepciunea personajului principal: sunt cateva maxime esentiale (si traite pe pielea mea in mod constant) despre soarta.

• Legea unu, cea pe care se bazeaza si restul: Atunci cand spui "(Da-o naibii,) care sunt sansele sa ..." sau "(Da-o naibii,) ar fi chiar culmea sa ...", declansezi un mecanism foarte complex care are ca rezultat (aproape) inevitabila producere a evenimentului reprezentat de cele trei puncte de suspensie din expresii.
• Legea doi sau legea "planificatorului": Atunci cand faci muuuulte sacrificii, multe jonglerii cu bugetul, multe slalomuri prin programul incarcat si reusesti sa eviti majoritatea obstacolelor in calea atingerii scopului tau, iar pentru o secunda manifesti sublima ignoranta de a-ti imagina ca "totul merge bine/ conform planului/ cum am vrut", totul se va narui/ strica/ fute. Rau de tot. As putea face aici diverse paralele cu practici sexuale (cu greu ma abtin), but i've proved my point.
• Legea trei sau legea "visatorului": Atunci cand indraznesti sa visezi la ceva, sa speri ca o sa se intample, sa-ti pierzi secundele de plictiseala in daydream-uri amuzante si de multe ori aducatoare de buna-dispozitie, acel lucru nu o sa se intample. Nu, nu e o lege chiar atat de nihilista si neagra... Acel lucru nu o sa se intample cand vrei tu. O sa se intample peste un an, poate peste doi, poate peste mai multi, atunci cand n-o sa-ti mai pese si poate ca nici n-o sa-ti mai amintesti de visul tau. Ce-o sa trezeasca asta in tine? Gandul la acel draydream ce a luat viata pana la urma, o sa-ti provoace o jena sufleteasca si o criza de ras. Atat. Fara urma de regrete, penca n-a fost vina ta pana la urma.

Ceea ce este chiar jalnic e faptul ca desi mi se demonstreaza aceste magice legi de nenumarate ori, eu tot nu reusesc sa mi le bag naibii in cap si sa nu mai fiu asa surprinsa de imprevizibilul umor negru al vietii. Dar tre' sa recunosc ca rad mult mai des, mai usor si pe o perioada mai lunga de timp.

P.S.: Stiu ca am scris cifrele cu litere, asta e felul meu de a protesta impotriva matematicii si de a-mi arata sila fata de ea. Macar atata sa fac si eu.

45 de secunde

*acest text este total incoerent*

Exista 45 de secunde. Ele sunt, fara urma de indoiala, cele mai apasatoare 45 de secunde ale zilei. Sunt atat de apasatoare incat desi sunt secunde, au un statut total atemporal.

Exista 45 de secunde. Ele sunt podul dintre vis si realitate, dintre somn si trezire. In fiecare dimineata se desfasoara aceeasi poveste cu ele in calitate de personaje principale. Fiecare dintre ele imi someaza genele sa se desprinda, picioarele sa se intinda, provocandu-mi un carcel in talpa, si degetele mele sa pipaie bezmetic butonul rosu care opreste alarma telefonului.

Exista 45 de secunde. Se impart in mai multe etape ale chinuirii mele, cea care s-a culcat, ca de obicei, prea tarziu si care trebuie totusi sa se trezeasca prea devreme (dar nu e intotdeauna prea devreme?). Planul lor diabolic decurge in felul urmator. In prima parte, ele ma trezesc usor astfel incat sa nu constientizez complet stadiul in care ma aflu. Visele se deruleaza pe tavan si decorul lor incepe sa se simta ca o patura. A doua etapa aduce (odata cu realizarea ca trebuie sa ma ridic din pat, sa ma duc la baie, sa ma spal, sa ma imbrac, sa-mi fac geanta, sa-mi tarasc pasii timp de 10 minute spre acelasi vesnic liceu, sa suport oamenii care vin odata cu liceul, sa suport tot cotidianul asta sufocant) lumina cruda a diminetii peste mine si, automat, capul meu in perna. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu ultimele secunde din cele 45. Ele imi aduc cea mai lunga clipire, un flashback al visului pe care o sa-l uit, al caldurii patului, al comfortului total.

Exista 45 de secunde. Nicio tristete nu poate fi comparata cu cea de la sfarsitul lor. E un dor sfasietor de somn, o lipsa de speranta totala, o dorinta vie de a mai sta un pic, de a mai dormi un pic. Si, bineinteles, e eternul "Lasa ca vine weekend-ul."

Chestie de la Ina- part II

Sunt... mereu cu gandul la perversitati si la haleala buna.
Vreau… sa pot sa scriu aici ce vreau cu adevarat fara sa-mi bag in seama orgoliul IMENS.
Mi-as dori… sa ajung sa traiesc din scris.
Nu imi place… sa-mi zica Ina cu ce sa completez aicea.
Ma tem… de destule chestii desi n-as recunoaste mai niciodata.
Aud… Omen de la Prodigy in capul meu 90% din timp.
Imi place… sa mananc: clatite ciobanesti din vama, prajitura arici de la silvian si inca o tona de alte lucruri.
Nu sunt… acasa acum.
Cant… Distillers cand sunt ragusita. :D
Traiesc… in Constanta desi urasc orasul asta si nu-mi place marea.
Niciodata… n-am avut vise normale.
Rar… n-am chef de un concert.
Plang… foarte rar si Niciodata in public.
Am nevoie… de mai multe chestii decat as vrea.
Ar trebui… sa-mi arat sentimentele mai des.
Urasc… oamenii prosti, ignoranti, ipocriti, limitati,...
Rad… neasteptat de des.
Visez… de multe ori chestii adevarate sau ceea ce mi-as ori sa se intample.

Chestie de la Ina

So I'm supposed to do this:

1. Put your music player on shuffle.
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense.
4. Tag 5 people.(ain't gonna do this)
5. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

1. How are you feeling today? NoFX- Sticking In My Eye
E bine macar sa stiu ca o sa se intample asta pe ziua de azi, ma pis pe toate mustele ametite.

2. Will you get far in life? Less Than Jake- Landmines And Landslides
"I'm destined for disaster, a failure by design"... Need i say more? (era previzibil raspunsul la intrebarea asta)

3. How do your friends see you? Sublime-Legalize it
Ma vad ca pe o persoana care ar promova legalizarea ierbii. Corect.

4. Will you get married? Sublime- Lincoln Highway Dub
"I got a hundred and ninety-six different kind of oil cans."... Si ar trebui sa inteleg ceva din asta?

5. What is your best friend’s theme? Rancid- This Place
"This place is a tale of terror!" Hm... Asta zice Ina mereu cand vine vorba de Constanta.

6. What is the story of your life? Placebo- 36 Degrees
"Someone tried to do me ache." Toata lumea incearca, putini reusesc. :))

7. What was high school like? Rancid- St. Mary
"She's got to get away, get away as far as she can." Bineinteles!

8. How can you get ahead in life? Travis- Quicksand
"Everyday drinking in the same bar" Tre' sa fie un super-bar ca sa nu ma plictisesc de el.

9. What is the best thing about your friends? No Use For A name- Couch Boy
"Communicate, don't separate, don't instigate a world of hate, contemplate the situation!" Pai sunt prietenii mei deci nu se lasa manipulati niciodata. :>

10. What is stored for your weekend? NoFX- Monosylabic Girl
"She's my monosylabic girl" Dar chiar n-as vrea sa intalnesc asa ceva. De fapt, daca ma gandesc mai bine, am intalnit-o. Si ma uraste. Sunt prea polisilabica.

11. What song describes you? Bad Religion- We're only Gonna Die
"Then he died a confused man, killed himself with his own mind." Promitator. Am un viitor stralucit in fata mea.

12. To describe your grandparents? The Offspring- Intermission
N-are versuri, dar suna a muzica de pe vremea lor. Oricum intrebarea asta e ciudata.

13. How is your life going? Leftover Crak- Life Causes Cancer
"I can see the human race capsized and drowning" Sunt asa o optimista.

14. What song will they play at your funeral? Choking Victim- Living The Laws
"Your history, laws and policies, y'know they never meant that much to me!" Anarchy Funeral! WoooHooo!

15. How does the world see you? Bouncing Souls- The BMX Song
"If i had money i'd buy a new BMX." Lumea ma vede ca pe o biciclista? That's weird.

16. Will you have a happy life? The Specials- Take It Easy
"No need to worry... Just pick yourself from off the ground." Asta e cat de cat incurajator.

17. Do people secretly lust after you? No Doubt- By The Way
"By the way, holding her, hugging her can feel so warm. Just think about it, two bodies embracing, creating love in this form. Here to stay, embedded in his mind, he wishes they could be together all the time." No comment? :))

18. How can I make myself happy? No Use For A name- Truth Hits Everybody
"Where you want to be, can't you ever see?" Oh, yes, i can.

19. What should you do with your life? Sick Of It All- This Skin
"Don't freak out, the words from my mouth are against everybody, no one is singled out, nobody's protected - nobody's safe!" Ar trebui sa-mi descarc frustrarile cauzate de dobitocii de peste tot.

One day is fine and next is black...

Ok, sunt superextramega Borderline. Oamenii se impart in 2 categorii: cei care m-au cunoscut cand eram in stare de o serie infinita de crime si cei care m-au cunoscut cand eram convinsa ca voi salva lumea. Da, da, stiu foarte bine ca asta nu e o chestie normala, stiu ca azi rad si maine sunt plina de nervi...

Dar e o chestie pe care as vrea sa o lamuresc. Parerea mea proprie si personala este ca oamenii care formeaza acel 2% din populatia pamantului care are Borderline Personality Disorder nu au o problema psihologica ci una fatalista. De ce? Penca soarta le-o trage. Penca starile si atitudinile lor sunt doar reactii la evenimentele care li se intampla.

Si cum sa nu fi o zi intr-un fel si o zi in altul cand o zi totul e perfect iar urmatoarea totul se naruieste? Si da, inteleg ca e greu sa suporti o persoana care isi schimba starile atat de des, dar e de mii de ori mai greu sa incerci in fiecare zi sa-ti bagi in cap ideea ca nu exista nicio lege karmica ci doar legea caruselului care urca si coboara si urca si coboara si tot asa la nesfarsit. Mereu.

Vacanta

Vacanta asta o s-o pierd. O s-o pierd, exact asa cum mi-am pierdut toate celelalte vacante din viata mea. Si n-o sa-mi para rau.
O sa stau in balcon, o sa beau compot rece de visine, o sa citesc o tona de carti si o sa scriu in draci de mult. Si toate astea dupa ce am facut (si eventual mancat) 10 kile de clatite(mda, recunosc oficial ca stiu sa fac clatite).
Uite-asa o sa-mi pierd vacanta.


P.S.: Felul in care posturile mele extrem de scurte se inmultesc ma sperie si pe mine.

PLACEBO - unul dintre foarte putinele lucruri care au reusit sa ma lase fara cuvinte

Da, stiu, poate parea ciudat ca la gusturile mele mai punk imi plac enorm Placebo. Dar nu e asa. Placebo nu reprezinta un gen de muzica ci un fel de a simti. De asta am asteptat concertul nerabdatoare si totusi incercand sa fiu realista si sa nu-mi fac asteptari prea mari. Bineinteles ca mi-am facut. Si... contrar norocului zmeurei... nu mi-au fost inselate. Ba mai mult. Mi-au fost depasite.

Un drum lung si cald cu masina impreuna cu 3 oameni si-un Catavencu. Neplictisitor. Ora 16:00... Parcarea Romexpo. Se intampla sa vad un afis cu Placebo. Realizez ca ii voi vedea live. Rezultat: incep sa ma mint singura ca nu se poate intampla asa ceva si ca am vedenii.

Intrat la Bookfest. Salivat la carti. Procurat una bucata carte pe care vroiam sa o am de mult timp. Schimbat in toaleta de la Bookfest(ce toaleta divinaaaaa).

Cald desi e ora 18:15. Gandeala la aglomeratia (mai mult ca sigur) imensa si la (posibila) organizare defectuoasa(suntem in Romania cum altfel sa gandesti?). Pe drum am realizat ca duse(si ingropate) sunt vremurile in care eram cea mai mica de la concerte. Ce trist e sa cresti... Am mai realizat ca arat clar ca o fana Placebo (habar n-aveam asta si nu stiu inca daca sa o iau intr-un sens pozitiv sau intr-unul negativ) cand au trecut 2 tipi pe langa mine si au zis: "Ea sigur are bilete la Placebo."

18:30. Contrar mistourilor mele din seria:"Bah am facut un pas, creca au intrat 500 de oameni.", Se intra surprinzator de repede. Penca am strans frumos bani ca sa-mi iau belet in zona A (penca-s Placebo bre, trebuie sa simt 100% ca sunt acolo) mi se pune bratara cu imprimeu ska (cineva acolo sus ma iubeste asa ca nu prea cred ca o sa-mi mai scot bratara de la mana prea curand).

18:40. Incepe asteptarea. Se procura apa. Si aicea voi vorbi de o chestie care mi-a placut foarte mult si anume ca de data asta preturile de la sucuri erau... normale. Apa la juma 25 de mii si sucu 50. Foarte frumos. Se procura tricou. 50 de lei. Pret ok si tricoul genial.

Pe undeva pe la 19:00. Incep Expatriate. Nu ma dau pe spate. Sunau ca U2 in varianta australiana. Deci not a turn on. Intre timp are loc analiza publicului. Jumatate din oameni foarte ok. Jumatatea cealalta... Nu oameni, ci o alta specie... mini-tarfulite hormonale (exact cum ma asteptam de altfel). Potretul unui astfel de exmplar... Hai sa vorbesc despre cea de langa mine. 16 ani. Excitata. Originalitate manifestata astfel: o pune pe prietena ei sa-i scrie Placebo cu rujul rosu pe piept, deasupra tatelor neimpresionante si Brian Molko pe brate. S-a cacat pe ea de fericire-sigur o sa faca sex cu Brian Molko dupa isprava asta. Intre timp, pe scena se mai vedeau, prin parti, sferturi/jumatati din capetele bassistului si tobosarului Placebo. Nimeni nu se prindea. Ma simteam super tare ca eu vedeam treburile astea:)). La un moment dat se prinde Hormonela de langa mine. Urlete orgasmice.

Intre 20:00 si 21:00. Asteptare. Ma dor picioarele si coloana. Nu e vorba despre faptul ca n-am eu rezistenta fizica ci despre faptul ca stateam nemiscata intr-un spatiu de 40 cm patrati. Nu puteam sa ma scarpin sau sa ma semi-intind fara sa deranjez pe cineva. Incep sa sun toti oamenii pe care-i cunosc pentru ca eram pe cale sa mor de plictiseala. 3/4 dintre ei nu raspund. Pe scena se perinda tot felul de sunetisti haiosi care verifica instrumentele. Miroase a zmeura. Pentru 5 minute cred ca am innebunit. Dupa momentele de cumpana, vad ca tipa din stanga mea avea un spray cu miros de zmeura. Sunt usurata-inca sunt relativ sanatoasa mintal. Hormonela ii huiduie pe sunetisti(Creca s-a prins de sentimentele mele pentru ea penca se uita cu dispret la mine. Ce-i drept, are dreptate, ii sunt inferioara: eu, muritoarea, n-am nici pe departe atatia hormoni cati are ea). Alte tipe din aceeasi specie ii urmeaza exemplul. Sa-mi exprim si eu punctul de vedere: oamenii aia trebuie sa-si faca treaba. Daca nu si-ar face-o cum trebuie n-ar exista niciun concert la care voi sa va udati. Asa ca ar trebui chiar aplaudati pentru ca tot show-ul depinde in mare parte de priceperea lor. O tipa din fata mea lesina. Se opreste muzica. Pe ecranul din spate apare scris cu rosu Placebo.

Pe la 21:00. La apusul celei mai lungi zile din an, iata ca apar. Foarte bine-dispusi. Plini de viata. Realizez ca arata mai tineri in realitate decat in multe dintre poze (Stefan si Brian, ca Steve e tinerel de la natura) Ce-as putea sa zic? Ca ma simteam extrem de norocoasa sa fiu la 10 metri de niste oameni a caror muzica a dat glas sentimentelor a milioane de oameni? Ca toate hormonelele nu stiau versurile de pe noul album (in afara hiturilor)? Ca bateristul este minunat iar bucuria si recunostiinta pe care le simte penca face parte din Placebo sunt evidente? Ca era o alta hormonela(care striga I LOVE YOU BRIAN) ce avea aproape 2 metri si mi-a zis ca: "TREBUIE sa merg mai in fata" si s-a bagat iar eu am fost nevoita sa-i explic ca oamenii care stau in fata sunt mici, ca mine, si stau acolo PENTRU CA NU VAD? Ca ploua cu sutiene alimentate de zambetele perverso-recunoscatoare ale solistului? Nu... Nu exista propozitii sau cuvinte care sa poata rezuma corect concertul. Pot spune insa ca i-am simtit extrem de aproape sufleteste, ca astfel nu s-a vazut ca sunt o trupa imensa decat la calitatea corespunzatoare a performantei lor. Pot spune ca am gasit o rezerva uriasa de energie in mine si m-am agitat constant, la unison cu sunetele lor, cu versurile in care m-am regasit de atatea ori, cu luminile hipnotizante. 20 de melodii. Concertul... Priceless.

23 fara ceva. M-am dus la Ina. Am imbratisat-o. Nu eram in stare sa vorbesc. Eu... cea care nu se poate opri din trancanit si vorbeste pana si in somn. Eu... nu mai aveam ce spune. I guess this is how happiness feels.

Nu-mi place tara in care traiesc. Dar sunt cumplit de bucuroasa ca lor, celor de la Placebo, le place.

P.S.: Pozele nu sunt extraordinare, sunt facute cu telefonul meu relativ neperformant din punctul asta de vedere.

Zmeura <3 MTV Romania

Bineinteles, titlul e ironic, daca o sa se intample vreodata asa ceva va rog sa ma impuscati penca e clar ca n-as mai fi eu.

Eu nu ma uit la mtv. La niciunul. Prefer sa-mi iau eu ce muzica vreau si am rezolvat-o. Daca ma plesneste un chef nebun de a vedea clipuri, ma duc pe iutuba si gata. Dar uite, am auzit ca weekend-ul asta e weekend placebo. Am sarit in sus de bucurie. Am facut un efort supra-omenesc de a ma scula pana in ora 12.... ca sa-l vad pe justin timberlake penca e weekend 3 x 1. Ok... Verific pe net. Pe site-ul lor scria ca eu ii vad pe placebo cand eu il vedeam pe ratatul ala. Mda. Exemplu clasic de noroc a la zmeura.

Si placebo sunt chiar una din putinele trupe care imi plac si pe care actually le-as putea vedea la televizor(daca nu singura), chestie care mi-ar mai omori putintel plictiseala acuta. Dar de ce ma mai plang nu stiu... Televizorul oricum e dracu'.

Munte

De ceva vreme ma tot afund in niste dimensiuni (unii le zic cacaturi) din care nu mai pot sa ies. Si cum stateam eu asa si ma gandeam cum as putea macar sa schimb mirosul dimensiunilor in care m-am bagat, m-a plesnit revelatia: muntele. De ce muntele? Pai lucrurile stau in felul urmator:

• Andreea Zmeura+Munte=Dragoste MARE (mai tare ca-n serialul de la hasbeo). Relatia asta dureaza de muuult timp, de cand eram mica si mergeam 28 de km pe jos pe zi pe munte.
• Andreea Zmeura daca se cocoteaza in varful muntelui n-o sa mai dea ochii cu nimeni niciodata, ceea se traduce prin disparitia complexelor si prin intrarea in hibernare a simtului penibilului, care, dupa cum spun ai mei preteni, este mult prea dezvoltat la mine.
• Andreea Zmeura n-ar mai da Cambridge-ul pe munte, sau daca ar fi sa ia un astfel de certificat ar lua unul pentru limba animaleasca (si limba animaleasca e cea mai cool limba)
• Andreea Zmeura n-ar mai trebui sa sune in fiecare weekend la ilink penca-i pica netul.
• Andreea Zmeura n-ar mai avea cum sa pice bacul la mate penca bacul nu se da pe munte.
• Andreea Zmeura nu s-ar mai gandi in general la toate lucrurile care ii deruteaza mintea (penca mereu abuzul de gandit ma baga in acele dimensiuni de care ziceam mai devreme) penca ar fi prea ocupata cu o activitate mult mai practica si anume supravietuitul.
• Si... apoteotic, Andreea Zmeura n-ar mai trai in miros de dimensiuni ci in mirosul imbatator al aerului de munte.

Ideea e ca eu vara asta tre' sa merg la munte. Nu se mai poate, domne.

Lost Raspberry

Da. Zmeura s-a pierdut. De fapt mai bine spus ar fi: Zmeura a ramas in urma.

Al dracu' stil nostalgic. Stiam eu ca o sa ma rapeasca la un moment dat. Ce pot sa zic, trebuia sa se intample si asta.
Am ramas intr-o noapte de inceput de mai. In Vama. Noaptea de 2-3 mai. Frig. Oboseala. Durere de picioare. Early hours. Curiozitate muzicala. Decizie spontana. The MOOoD. Apoi... Totul s-a incalzit. Si trupurile si sufletele si luna si norii. Si uite asa un concert a avut efectul a 5 ore de somn.
Nu, este inutil sa incerce oricine (asta ma include si pe mine) sa inteleaga ce vreau sa zic, de ce am ramas captiva in momentul ala. Tin minte totusi mirosul de mare din parul meu si valurile pe care le facea podeaua de lemn.
Verde si cald si muzica ireal de buna si vama si asta inseamna beatitudinea momentului.

Totul se termina cu un rasarit. Si soarele a mangaiat prin nori plaja amortita, cu ochii mijiti.
And i looked back. And here i am... trapped.

Coaster

Am scris acum ceva timp un post despre NoFX si despre dragostea mea fata de trupa si continand a lot of bla-bla emotional shit towards their music. Acum, all that shit reloaded.

Si cum sunt o fana in adevaratul sens al cuvantului (asta inseamna din-aia care cand vede un album nou sau aude o melodie noua de la NoFX nu-si poate opri balele no matter what) am stat ieri, mancand oua rosii (in cel mai propriu sens al expresiei you perverts), si-am descarcat noul album, intr-adevar cu 10 zile inainte de a fi lansat oficial. Torrentul se bagase de foarte putin timp, dar albumul s-a luat intr-un minut.

Am deschis winampul. Am intrat in transa. S-a nascut un zambet din-ala urias pe fata mea. Good ol' NoFX. Diferit, si totusi avand acelasi stil clasic, acelasi stil care-i face deosebiti. Se apropie cumva de albumele lor mai vechi, poate ar merge comparat putin cu "White trash, two heebs and a bean". Asta se observa cel mai mult pe "Eddie, Bruce and Paul" si "Creeping out Sara". Amandoua cu versuri funny, a doua fara sa dezminta catusi de putin clasica afirmatie a lui Fat Mike: "My name is Fat Mike, I'm obsessed with big lesbians."

"We called it America" vine cu versuri politice, din nou good ol' NoFX. "First call" e un fel de "Seeing double at the triple rock" reloaded, din punctul de vedere al versurilor. "Blasphemy" si "Best God in show" sunt full of anti-religious feeling (ca sa se potriveasca cu statutul de ateu al Inei :>) "My orphan year" e exemplul perfect de versuri subiective si pline de emotie care se imbina ideal cu the fast punk beat. "I am an alcoholic" aduce in prim-plan the so much loved Hefe's trumpet si ne aduce aminte de "Straight edge". "One million coasters" e melodia perfecta pt. finalul albumului, definind societatea de consum si our superficial capitalist world in cuvinte putine, dar foarte bine alese. Si am pastrat pentru sfarsit "The quitter", "Suits and ladders" (la care nu reusesc sa gasesc versurile si care suna atat de bine cu all that Mel-Yell) si "The agony of victory" pentru ca sunt piesele mele preferate de pe albumul asta. Au atitudinea perfecta: smiling and fucking up :D.

Ca sa-ti dai seama ca un album e bun, nu trebuie sa fi critic de muzica. Pentru ca stelele pe care un album le primeste nu tin de cat de bune sunt riff-urile, de cat de bine rimeaza versurile, ci de cat de intens este fiorul care te strabate cand asculti melodiile. De aceea, Coaster, din punctul meu de vedere, bineinteles, primeste 4.5 din 5. Pentru ca e foarte bun dar nu revolutionar precum "Punk in Drublic" sau "The war on errorism".

P.S: Postul asta e scris pt. mine. Nu e un review adevarat, n-am astfel de pretentii. E doar o descarcare de bucurie.

Time of your life

31 Martie... Ce data! Acum fix 3 ani eram la primul concert (relativ) punk din viata mea. Acum fix 2 ani eram la Tribute to Nirvana. Acum 1 an reflectam la data asta si profitam de soarele de sfarsit de martie.

Ce ciudat mi se pare felul in care lucrurile din jurul meu se schimba si totusi inauntrul meu raman aceeasi persoana... Aceeasi persoana care a descoperit pasiunea concertelor, acum 3 ani. Aceeasi persoana care a descoperit dependenta de concerte, acum 2 ani. Aceeasi persoana care a descoperit ca atunci cand nu sunt concerte poate trai cu amintirea lor, acum 1 an.

Ce am descoperit acum? Nu sunt sigura dar cred ca are legatura cu notiunea de coinicidenta. Mi-am dat seama de semnificatia zilei de azi de-abia acum, seara, cand faceam tema kilometrica la mate si ascultam, absolut intamplator, Guerilla. Au dat Time of your life. Melodia pe care o cantasera E.M.I.L. acum fix 3 ani. Am tresarit zambind si m-am gandit ca poate datele care ne-au marcat intr-un fel nu sunt facute sa fie uitate iar coincidentele sunt instrumentele sortii.

Si mi-am amintit... De toate concertele. De entuziasm. De pasiunea mea (e un eufemism pt. obsesie) infinita pentru muzica live. De toate datile in care... I had the time of my life.

They're professional punkers...

*Useless, fucked-up post*

Ha. Uite dimineata asta am vazut ultimul episod din NoFX Backstage Passport (da, da, stiu, a aparut acum aproape un an dar eu abia acuma am gasit torrentul). Si uite, fiecare episod mi-a amintit cat de justificata e admiratia mea pentru oamenii astia care ies in pierdere finainciara la multe concerte, fac sacrificii sanatoase ca sa faca fericiti oamenii care stiu adevarul trist al lumii noastre sau ca sa le deschida ochii celor care nu s-au prins inca de asta. Si da, gay me... But it really impressed me. Mi-am dat seama cat de norocoasa pot fi sa-i fi vazut live pe oamenii astia.

Imi aduc aminte la perfectie de prima oara cand i-am descoperit. Eram in clasa a saptea. Si eram obsedata de Nirvana. La scoala cantam Nirvana. Acasa ascultam Nirvana. In pauzele de Nirvana, bagam punk vechi, Sex Pistols, The Clash, Ramones, Velvet Underground dar si Rancid. Si era o zi de primavara cand m-am decis ca ma plictisisem sa vad peste tot NoFX la rubrica "artists that you might like". Si mi-am zis: Cine plm sunt si NoFX astia? Am descarcat cateva melodii, 180 degrees, shower days, murder the government, drugs are good, vanilla sex si day to daze. Si le-am pus in winamp.

Bang! Chiar nu ma asteptasem la ce aveam sa aud. Am ramas 10 minute nemiscata si cu gura cascata. Cand in sfarsit, am reusit sa ma misc, le-am dat play inc-o data dar n-am reusit sa-mi inchid gura. Atunci mi-am dat seama ce era: That was Nirvana! Nu-mi inchipuisem niciodata pana atunci ca poate exista o trupa care sa cante atat de perfect tot ceea ce credeam.

4 years later... Look at me, their music still makes me laugh, still makes me feel that vibe, that anger explosion.

I guess i'm the same girl that discovered NoFX in the 7th grade. Always wanting to discover more.

Looking forward to April 28th. Looking forward to Coaster.

De la Inutz

Daca as putea... ce as vrea sa fiu?

o floare: garofita sau liliac

un anotimp: love them all, depinde la mine f. mult de mood

o culoare: rosu

un animal: don't really know :-? o felina sau o cobra

un obiect vestimentar: o curea

o piesa de mobilier: un fotoliu din-ala, de piele artificiala or smth, in forma de para, cu multe chestii in el si care atunci cand te asezi pe el se muleaza dupa corpul tau (daca nu stiu cum ma-sa se numeste a trebuit sa scriu nspe randuri)

o piesa muzicala: fudge... tough one... I am a revenant - The Distillers sau Decom-poseur - NoFX

un vers: Why must we stay where we don't belong? (Eat the meek - NoFX)

un peisaj: din varful unui munte, vederea asupra unui oras si asupra muntilor care il inconjoara sau a random forest scenery

un obiect: tzash (cine stie cunoaste), un stilou, un jurnal sau un bilet de concert (a se observa faptul ca nu prea reusesc sa aleg intre lucrurile care se preumbla prin mintea mea)

un instrument muzical: o trompeta

un copac: un cires inflorit

un oras: Iasi

o persoana publica: Brody Dalle (Brody Dalle din perioada Distillers nu Spinnerette :-<) sau Fat Mike

o persoana apropiata: nu prea as vrea sa fiu nimeni dintre persoanele mele apropiate dar daca e sa aleg pe cineva :-? as zice Diana because she has a heart of gold

o carte: mi-e absolut imposibil sa aleg. sunt indragostita de prea muuuulte carti

un fel de mancare: avem 2 variante :)) daca ciocolata se considera mancare, atunci as fi Heidi amaruie cu alune de padure sau Primola amaruie cu visine. daca nu se considera mancare, atunci as fi mamaliguta cu salau pane si cu mujdei =P~

un supererou: Catwoman

un fenomen al naturii: furtuna de vara

o masina: nu-mi plac masinile, they're me enemies

un fruct: Zmeura, doh :))

o parte a corpului: umeri sau ochi

un film: lista se poate reduce cu greu la 3 sau 4: Waking life, The science of sleep si Before sunrise si Before sunset (care formeaza un tot unitar desi sunt 2 filme)

Punk saved my life sau Cum ziceau The Unseen...

"Well all my life this music saved me

I can't afford your therapy

My frustration that needs release, cut me open

and hear me bleed

Playing punk it keeps me sane

I don't need drugs to numb the pain

It keeps me alive, I hope it helps you"

Atatia m-au intrebat de ce punk... Pai... Nu e vorba despre ritmul perfect al muzicii. Nici despre felul in care podelele vibreaza la unison cu sangele ce-ti curge prin vene la concerte. Nici despre versurile care pot fi de multe ori rezervoare de rasete, pentru ca de obicei cei care compun muzica sunt fiinte originale si spirituale.

Totul se reduce... la felul in care ma face sa-mi amintesc de ceea ce conteaza cel mai mult. Ceea ce e unic la muzica punk este felul in care te face sa-ti aduci aminte ca sunt atatea prejudicieri, atatea discriminari, atatea abominatii pe lumea asta, incat este complet inutil si jalnic sa te lamentezi din cauza cine stie carui rahat care ti s-a intamplat. Felul in care iti amineste ca sunt lucruri foarte importante pe lumea asta impotriva carora trebuie sa lupti. Felul in care iti aminteste ca sunt atatea probleme globale mai importante decat durerile tale patetice de inima.

Nu cred ca mai exista un alt gen de muzica care sa poata face asta... Dar pana la urma totul depinde de perspectiva si de ce conteaza cel mai mult pentru tine: problemele majore ale societatii si lumii in care traim sau gagicile si banii lu' dusmanu'. Poate ca pana la urma aici e de fapt buba: ne pasa tot mai putin de ceilalti si tot mai mult de noi.

Oricum... Am batut campii destul.

Si sunt zilele in care-mi amintesc cat de mult imi plac oamenii...

Da... Imi plac oamenii. Imi place sa-i descopar, sa le dezvelesc sufletul. Imi place sa-i observ, sa-i ghicesc. Imi place sa-i iubesc si-mi place sa-i detest. Este superb felul in care in spatele unui morman de carne, in spatele unui les viu, se afla suferinte, principii, amintiri, ganduri, se afla o viata. E frumusetea abstracta din spatele mormanului material.

Dar uitam. Uitam ca in spatele fiecarei aparente se ascunde un suflet, un suflet care vrea sa fie descoperit, chiar si atunci cand e recalcitrant. Si ne ridicam spranceana, oftam, scoatem sunete si faurim expresii. Si intr-un final evitam. Sau n-avem timp. N-avem timp sa vedem mai mult decat ceea ce ne este aratat, decat ceea ce e evident. Si totusi, unice sunt momentele in care ne amintim, intotdeauna intamplator, de frumusetea oamenilor.

Uite... Azi sedeam cu (bas)INA intr-o statie de autobuz, pe o banca. Carspotting.(daca mazare ne ciordeste bancile din parcuri, ce sa facem si noi?) Langa noi s-a asezat un nene. Clasicul nene. Nenea trecut de 50 de ani dar pana-n 60. Nenea cu geaca neagra de piele, jerpelita, cu haine ponosite si totusi nu boschetar. Nenea care putea de spargea a alcool.

Am dat din nas putin (am eu ce am cu alcoolul in exces) dar i-am facut loc si ne-am continuat discutia in care comentam diverse zodii. La un moment dat, nenea se baga in vorba in discutia noastra despre zodii. Ne-a intrebat ce zodii suntem. I-am zis, si a zambit pentru ca eram zodii de foc si eram "iubarete" (ne-am uitat una la alta si ne-am gandit ca e discutabila treaba asta). Despre lei, zodia Inei, ne-a zis ca sunt foarte dominatori si ca le place sa stie mereu mai mult, sa citeasca, tinzand sa fie eruditi. Despre sagetatori, zodia mea, a zis ca le place sa umble, asa aiurea, pe oriunde, oricand, sa simta libertatea in calatorii. A zis de asemenea ca suntem amandoua mai excentrice decat ceilelti oameni. Nimic mai adevarat.

Ne-am continuat discutia asa, pana a venit autobuzul lui nenea. Nenea era pesti si ne-a povestit ca zodiile de foc merg cu cele de aer si cele de apa cu cele de pamant. Vorbea din experienta dar si din carti. Ne-a povestit de zodiile pe care le-a cunoscut si cum a relationat cu ele.

Si chiar daca era beat, intalnirea cu acest nene a fost unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-a intamplat in ultimele zile. Pentru ca mi-a aratat usurinta cu care se pot crea legaturi intre oameni. Pentru ca mi-a demonstrat ca mai exista compasiune si lipsa de prejudecati. Pentru ca e superb sa porti conversatii interesante cu oamenii necunoscuti. Pentru ca... pana la urma, ca sa comunice, sufletele noastre n-au nevoie de cunoastere persoanei careia i se vor adresa. Sufletele noastre comunica simplu: de la suflet la suflet. Tot ceea ce trebuie... e putina bunavointa.

Pasa de la Ina

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.

Dap, intram in poze si gasim hmm... :-? Este chiar fisierul ianuarie 2008. Intoarcere relativa in timp.

2. Pick the 4th picture in that folder.

Buuuuun, horror pic. :>

3. Explain the picture.

Heh, m-am luat la bataie cu un geam nesimtit. Nu sunt prea violenta de genul meu, dar se intampla. Mi-am luat bataie de la geam, asa, cu toata nesimtirea lui. Si-am capatat 5 copci. 3 dintre ele erau la the middle finger. Ici-sa vroiam sa arat nu stiu cui daca degetul meu mai exista sau nu. Si nu, nu puteam sa-l tin drept.

Bineinteles, se mai poate interpreta si ca simpla muie. Muie cicatrizata, frankenstein, cocosata. De care vrea pentru cine vrea.