Coaster

Am scris acum ceva timp un post despre NoFX si despre dragostea mea fata de trupa si continand a lot of bla-bla emotional shit towards their music. Acum, all that shit reloaded.

Si cum sunt o fana in adevaratul sens al cuvantului (asta inseamna din-aia care cand vede un album nou sau aude o melodie noua de la NoFX nu-si poate opri balele no matter what) am stat ieri, mancand oua rosii (in cel mai propriu sens al expresiei you perverts), si-am descarcat noul album, intr-adevar cu 10 zile inainte de a fi lansat oficial. Torrentul se bagase de foarte putin timp, dar albumul s-a luat intr-un minut.

Am deschis winampul. Am intrat in transa. S-a nascut un zambet din-ala urias pe fata mea. Good ol' NoFX. Diferit, si totusi avand acelasi stil clasic, acelasi stil care-i face deosebiti. Se apropie cumva de albumele lor mai vechi, poate ar merge comparat putin cu "White trash, two heebs and a bean". Asta se observa cel mai mult pe "Eddie, Bruce and Paul" si "Creeping out Sara". Amandoua cu versuri funny, a doua fara sa dezminta catusi de putin clasica afirmatie a lui Fat Mike: "My name is Fat Mike, I'm obsessed with big lesbians."

"We called it America" vine cu versuri politice, din nou good ol' NoFX. "First call" e un fel de "Seeing double at the triple rock" reloaded, din punctul de vedere al versurilor. "Blasphemy" si "Best God in show" sunt full of anti-religious feeling (ca sa se potriveasca cu statutul de ateu al Inei :>) "My orphan year" e exemplul perfect de versuri subiective si pline de emotie care se imbina ideal cu the fast punk beat. "I am an alcoholic" aduce in prim-plan the so much loved Hefe's trumpet si ne aduce aminte de "Straight edge". "One million coasters" e melodia perfecta pt. finalul albumului, definind societatea de consum si our superficial capitalist world in cuvinte putine, dar foarte bine alese. Si am pastrat pentru sfarsit "The quitter", "Suits and ladders" (la care nu reusesc sa gasesc versurile si care suna atat de bine cu all that Mel-Yell) si "The agony of victory" pentru ca sunt piesele mele preferate de pe albumul asta. Au atitudinea perfecta: smiling and fucking up :D.

Ca sa-ti dai seama ca un album e bun, nu trebuie sa fi critic de muzica. Pentru ca stelele pe care un album le primeste nu tin de cat de bune sunt riff-urile, de cat de bine rimeaza versurile, ci de cat de intens este fiorul care te strabate cand asculti melodiile. De aceea, Coaster, din punctul meu de vedere, bineinteles, primeste 4.5 din 5. Pentru ca e foarte bun dar nu revolutionar precum "Punk in Drublic" sau "The war on errorism".

P.S: Postul asta e scris pt. mine. Nu e un review adevarat, n-am astfel de pretentii. E doar o descarcare de bucurie.