sâmbătă, 25 octombrie 2008

Maaaaaaaaadness

In ultima vreme m-am gandit cam mult la nebunie. Din toate perspectivele, in toate contextele, in toate formele. Da, posibil sa fie pentru ca mi-a iesit la un test un rezultat maricel la borderline personality disorder (pai da, la un moment dat zilele extrem de bune urmate de zile extrem de nasoale trebuiau sa-si puna cumva amprenta asupra mea). Dar n-am chef acuma sa vorbesc despre tendinta mea catre anumite tzacaneli si nici despre real medical mental disorders.

M-am intrebat care sunt criteriile care te baga intr-una din categoriile: nebun sau normal. Pana la urma, criteriile astea sunt foarte subiective si depind in cea mai mare parte de principiile societatii in cre traiesti. Astfel, "caracteristicile" nebunilor sunt foarte diferite de la cultura la cultura, de la medii la medii, de la om la om. Si-atunci? Cum mai poti defini nebunia? Cum mai poti defini normalitatea?

De obicei, nebun este considerat cel care nu este ca ceilalti. Iar ceilalti... normali. Asta inseamna ca pana la urma normalitatea se reduce la superioritatea numerica a celor care au o anumita idee sau un anumit stil de viata. Nu e definitia asta a normalitatii o nebunie? Iar cei "normali"? Impartasesc cu adevarat toti acelasi stil de viata si aceleasi pareri sau cei mai multi dintre ei se conformeaza ca sa adere la majoritate?

Mda, de obicei asa se intampla. Normalitatea este uniformizare. Normalitatea este conformare. Si-atunci cum de acum, (cand se presupune ca societatea a evoluat si este mult mai permisiva) oamenii inca se ghideaza dupa aceleasi principii impartind actiunile in normale si nebunii si oamenii in normali si nebuni? E simplu. E mai usor asa. E mai comod sa judeci dupa principii deja stabilite. E mai comod sa traiesti dupa scheletul vietilor altora.

Iar nebunia? Nebunia e de temut. Nebunia inseamna lipsa controlului, inseamna actiuni spontane, inseamna vorbe prea sincere... Iar toate astea sunt exact ceea ce nu ar trebui sa facem, bineinteles. Lumea tinde tot mai mult catre actiuni planificate, vieti monotone, sentimente renegate si legi morale clare pe care nimeni nu cuteza sa le incalce. Daca nu esti asa, esti nebun.

Eh, atunci poate sunt nebuna, dar nu pentru ca am o tendinta catre borderline personality disorder ci pentru ca-mi place sa simt ca traiesc. Iar viata nu e o schema clara, nu e rationala. Viata e doar nebunie.

Un comentariu:

haispunecinecine spunea...

Am observat ca tii neaparat sa mentionezi ca iubesti viata.
Dap, f adevarat ce ai scris... si nu cred ca exista un om care sa fie normal. E cel mai trist omul care e normal... care face tot posibilul ca sa se integreze... Unde e unicitatea?
De ce am impresia ca o sa apara comentariul asta in mai multe exemplare?