Punk saved my life sau Cum ziceau The Unseen...

"Well all my life this music saved me

I can't afford your therapy

My frustration that needs release, cut me open

and hear me bleed

Playing punk it keeps me sane

I don't need drugs to numb the pain

It keeps me alive, I hope it helps you"

Atatia m-au intrebat de ce punk... Pai... Nu e vorba despre ritmul perfect al muzicii. Nici despre felul in care podelele vibreaza la unison cu sangele ce-ti curge prin vene la concerte. Nici despre versurile care pot fi de multe ori rezervoare de rasete, pentru ca de obicei cei care compun muzica sunt fiinte originale si spirituale.

Totul se reduce... la felul in care ma face sa-mi amintesc de ceea ce conteaza cel mai mult. Ceea ce e unic la muzica punk este felul in care te face sa-ti aduci aminte ca sunt atatea prejudicieri, atatea discriminari, atatea abominatii pe lumea asta, incat este complet inutil si jalnic sa te lamentezi din cauza cine stie carui rahat care ti s-a intamplat. Felul in care iti amineste ca sunt lucruri foarte importante pe lumea asta impotriva carora trebuie sa lupti. Felul in care iti aminteste ca sunt atatea probleme globale mai importante decat durerile tale patetice de inima.

Nu cred ca mai exista un alt gen de muzica care sa poata face asta... Dar pana la urma totul depinde de perspectiva si de ce conteaza cel mai mult pentru tine: problemele majore ale societatii si lumii in care traim sau gagicile si banii lu' dusmanu'. Poate ca pana la urma aici e de fapt buba: ne pasa tot mai putin de ceilalti si tot mai mult de noi.

Oricum... Am batut campii destul.

Si sunt zilele in care-mi amintesc cat de mult imi plac oamenii...

Da... Imi plac oamenii. Imi place sa-i descopar, sa le dezvelesc sufletul. Imi place sa-i observ, sa-i ghicesc. Imi place sa-i iubesc si-mi place sa-i detest. Este superb felul in care in spatele unui morman de carne, in spatele unui les viu, se afla suferinte, principii, amintiri, ganduri, se afla o viata. E frumusetea abstracta din spatele mormanului material.

Dar uitam. Uitam ca in spatele fiecarei aparente se ascunde un suflet, un suflet care vrea sa fie descoperit, chiar si atunci cand e recalcitrant. Si ne ridicam spranceana, oftam, scoatem sunete si faurim expresii. Si intr-un final evitam. Sau n-avem timp. N-avem timp sa vedem mai mult decat ceea ce ne este aratat, decat ceea ce e evident. Si totusi, unice sunt momentele in care ne amintim, intotdeauna intamplator, de frumusetea oamenilor.

Uite... Azi sedeam cu (bas)INA intr-o statie de autobuz, pe o banca. Carspotting.(daca mazare ne ciordeste bancile din parcuri, ce sa facem si noi?) Langa noi s-a asezat un nene. Clasicul nene. Nenea trecut de 50 de ani dar pana-n 60. Nenea cu geaca neagra de piele, jerpelita, cu haine ponosite si totusi nu boschetar. Nenea care putea de spargea a alcool.

Am dat din nas putin (am eu ce am cu alcoolul in exces) dar i-am facut loc si ne-am continuat discutia in care comentam diverse zodii. La un moment dat, nenea se baga in vorba in discutia noastra despre zodii. Ne-a intrebat ce zodii suntem. I-am zis, si a zambit pentru ca eram zodii de foc si eram "iubarete" (ne-am uitat una la alta si ne-am gandit ca e discutabila treaba asta). Despre lei, zodia Inei, ne-a zis ca sunt foarte dominatori si ca le place sa stie mereu mai mult, sa citeasca, tinzand sa fie eruditi. Despre sagetatori, zodia mea, a zis ca le place sa umble, asa aiurea, pe oriunde, oricand, sa simta libertatea in calatorii. A zis de asemenea ca suntem amandoua mai excentrice decat ceilelti oameni. Nimic mai adevarat.

Ne-am continuat discutia asa, pana a venit autobuzul lui nenea. Nenea era pesti si ne-a povestit ca zodiile de foc merg cu cele de aer si cele de apa cu cele de pamant. Vorbea din experienta dar si din carti. Ne-a povestit de zodiile pe care le-a cunoscut si cum a relationat cu ele.

Si chiar daca era beat, intalnirea cu acest nene a fost unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-a intamplat in ultimele zile. Pentru ca mi-a aratat usurinta cu care se pot crea legaturi intre oameni. Pentru ca mi-a demonstrat ca mai exista compasiune si lipsa de prejudecati. Pentru ca e superb sa porti conversatii interesante cu oamenii necunoscuti. Pentru ca... pana la urma, ca sa comunice, sufletele noastre n-au nevoie de cunoastere persoanei careia i se vor adresa. Sufletele noastre comunica simplu: de la suflet la suflet. Tot ceea ce trebuie... e putina bunavointa.

Pasa de la Ina

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.

Dap, intram in poze si gasim hmm... :-? Este chiar fisierul ianuarie 2008. Intoarcere relativa in timp.

2. Pick the 4th picture in that folder.

Buuuuun, horror pic. :>

3. Explain the picture.

Heh, m-am luat la bataie cu un geam nesimtit. Nu sunt prea violenta de genul meu, dar se intampla. Mi-am luat bataie de la geam, asa, cu toata nesimtirea lui. Si-am capatat 5 copci. 3 dintre ele erau la the middle finger. Ici-sa vroiam sa arat nu stiu cui daca degetul meu mai exista sau nu. Si nu, nu puteam sa-l tin drept.

Bineinteles, se mai poate interpreta si ca simpla muie. Muie cicatrizata, frankenstein, cocosata. De care vrea pentru cine vrea.

Vine Craciunul (post dedicat Dianei, care stie cel mai bine sa fie copil si pentru asta are toata admiratia mea)

Da, vine Craciunul. Acum pot zice ca vine Craciunul, nu din septembrie, asa cum intra in magazine toate produsele cu o oarecare legatura (nu una foarte evidenta pentru mine) cu Craciunul. Craciunul mereu a fost mai mult decat o sarbatoare.

E trist ca acum e doar alt prilej de a vinde mai mult, de a vinde abstract prin concret, de vinde sentimente prin material. E trist ca parca odata ce avansezi in varsta nu mai simti bucuria aia inocenta si lipsita de griji. Sau poate ca nu mai ai timp s-o simti. Pentru ca de cele mai multe ori, inaintam in varsta si nu mai avem timp sa simtim. Nu ne mai permitem, nu ne mai convine. Nu e comod. Si-acum... Craciunul inseamna agitatia absurda si obsesia ca totul sa fie perfect. Blestemul (pentru multi) de a cumpara cadouri. "Frumusetea" unui brad impodobit mai nou, asa e la moda, pe culori. Asa facem din brad un nou model de a etala trenduri... Parca pana la urma asta e tot ce conteaza acum.

Si ma uimeste... cat de mult pierdem asa. Pentru ca mie mi se pare Craciunul sarbatoarea copilariei. Copilaria cu iernile reci in care planuiai totusi sa mergi la colindat, asa doar pentru ca era amuzant si pentru ca erai cu prietenii tai. Copilaria in care te bucurai cand impodobeai bradul iar fiecare glob din el era diferit: erau globuri care aveau 20 de ani, erau globuri pe care le-ai primit de la prieteni, erau globuri pe care le gasisesi chiar tu - fiecare cu povestea lui. Si dupa, tin minte cum ma uitam la brad si la povestile pe care le intrunea. Si nu era deloc estetic, era de multe ori prea incarcat... dar scopul lui nu era sa fie estetic ci sa fie fascinant. Si mi-e dor sa ma bucur de luminile de pe strazi care parca mai luminau un pic atmosfera ordinara, plictisitoare si imbacsita a Constantei.

Mi-e dor sa fiu din nou copil. Mi-e dor de inocenta si de gandul ca orice e posibil. Mi-e dor de naivitate. Mi-e dor. Dar acum... parca si eu am tot mai putin timp sa fiu asa... Macar incerc. Ma opresc, si pentru cateva secunde macar, ma uit in jurul meu si-mi amintesc ca a fost o vreme cand fericirea era o stare permanenta de spirit. Si ma uit la luminite, simt mirosul de scortisoara, imi simt obrajii reci, imi pun fularul si ma plimb... ma plimb din nou prin copilaria mea.

Noiembrie

• Pentru ca in Noiembrie guerilla da mai toate melodiile mele de suflet sincronizandu-se perfect cu gandurile mele la momentul respectiv.
• Pentru ca in Noiembrie nu mai poti sa ignori sentimente sau sa te minti pe tine insuti, iar adevarul, desi de cele mai multe ori dureros sau macar nepractic este pana la urma lucrul de care, cred eu, are nevoie fiecare.
• Pentru ca in Noiembrie ti se face pofta de filme, muzica si carti bune mai mult ca oricand.
• Pentru ca in Noiembrie toti se gandesc deja la Craciun si la iarna doar pentru ca nu inteleg frumusetea toamnei si nici nu vor sa se gandeasca la inevitabilele lor probleme dovedite de starea de usoara depresie pe care o aduce Noiembrie.
• Pentru ca in Noiembrie iti vine sa dai o fuga pana-n gara, nu ca sa pleci ci ca sa te asiguri ca poti pleca oricand, ca poti fugi oricand.
• Pentru ca in Noiembrie iti ingheata mainile prea putin ca sa te deranjeze si destul ca sa simti ca esti in viata.
• Pentru ca in Noiembrie soarele nu arde si nici nu iti rade in fata pentru ca nu te mai incalzeste niciun pic ci te infasoara in lumina lui calda trezind nostalgii dulci-amare.
• Pentru ca in Noiembrie trecutul e la fel de (ne)luminos ca viitorul (macar sunt echilibrate).
• Pentru ca in Noiembrie iti vine sa faci toate lucrurile pe care le-ai visat si pe care nu le-ai facut niciodata.
• Pentru ca in Noiembrie fiecare traire e amplificata (daca nu exagerata, ca sa folosesc un cuvant sagetatoresc).
• Pentru ca in Noiembrie poti simti tristete, nervozitate, extaz, fericire, calm, dar intotdeauna simti ca traiesti cu adevarat.
• Pentru ca in Noiembrie pare ca orice e posibil (desi de obicei mai nimic nu e posibil).

De asta... de asta o iubesc.

Nu pentru ca sunt nascuta in luna asta, nu pentru ca mi se intampla mie lucruri extraordinare in fiecare an in luna asta (am avut parte de luni de Noiembrie dezastruoase dar si luni de Noiembrie mirifice), nu pentru ca n-am ce face altceva decat sa favorizez o luna a anului, nu pentru ca e la fel de contradictorie ca mine. Ci pur si simplu pentru ca exista.

Enigma lui x si-a lui y

Era o frumoasa zi de toamna. Dar sa lasam ziua. Era o frumoasa seara de toamna. Nici un labagiu pe valea portului (era prea frig pana si pt. ei) si nici un zgomot in afara de un nene care se decisese sa-si repare ferestrele la ora 9 seara.
Erau si x si y. X si y au inceput sa vorbeasca. Ei au debitat urmatoarele:

• hai mah sa dansezi cu mine
• fac ce fac dar stiu ce vreau
• masturbagiul s-a calmat
• ai ragait din iad
• ma-ta e bass ibanez
• flacara pasiunii nu s-a stins cand a tusit y
• iar ti-ai dat foc
• coboara-ma in nori
• lasa-ma sa ard
• auzi da' p-aia cu ma-ta de ce n-ai spus-o?
• trosneste ma-ta-n soba
• mama nu troseste-n somn
• la etajul 5 este, 4 se numeste ele
• aia-i alta mata (:-?)
• x e opula (debitat de y scris de x)
• poa' sa-mi vada vocea
• s-a dus in piata de desfacere a pulii
• pe mine ma mananca cand ma pis
• n-am stricat-o eu, a stricat-o Jimmy in bikini
• CU JET!
• tu stii mai bine, papusa mea argintie

Enigma: ce erau x si y? ce se intamplase cu ei? si mai ales, de cand s-a apucat tata de gatit?

De asemenea, trebuie sa mentionez ca x si y erau (relativ) sanatosi mintal, nu erau beti, nu-i calcase masina, nu faceau misto (din pacate, pt. ca daca ar fi facut misto ar fi avut o scuza pt. debitarea numeroaselor tampenii). Si totusi... x si y traiesc in noi toti. >:)

Maaaaaaaaadness

In ultima vreme m-am gandit cam mult la nebunie. Din toate perspectivele, in toate contextele, in toate formele. Da, posibil sa fie pentru ca mi-a iesit la un test un rezultat maricel la borderline personality disorder (pai da, la un moment dat zilele extrem de bune urmate de zile extrem de nasoale trebuiau sa-si puna cumva amprenta asupra mea). Dar n-am chef acuma sa vorbesc despre tendinta mea catre anumite tzacaneli si nici despre real medical mental disorders.

M-am intrebat care sunt criteriile care te baga intr-una din categoriile: nebun sau normal. Pana la urma, criteriile astea sunt foarte subiective si depind in cea mai mare parte de principiile societatii in cre traiesti. Astfel, "caracteristicile" nebunilor sunt foarte diferite de la cultura la cultura, de la medii la medii, de la om la om. Si-atunci? Cum mai poti defini nebunia? Cum mai poti defini normalitatea?

De obicei, nebun este considerat cel care nu este ca ceilalti. Iar ceilalti... normali. Asta inseamna ca pana la urma normalitatea se reduce la superioritatea numerica a celor care au o anumita idee sau un anumit stil de viata. Nu e definitia asta a normalitatii o nebunie? Iar cei "normali"? Impartasesc cu adevarat toti acelasi stil de viata si aceleasi pareri sau cei mai multi dintre ei se conformeaza ca sa adere la majoritate?

Mda, de obicei asa se intampla. Normalitatea este uniformizare. Normalitatea este conformare. Si-atunci cum de acum, (cand se presupune ca societatea a evoluat si este mult mai permisiva) oamenii inca se ghideaza dupa aceleasi principii impartind actiunile in normale si nebunii si oamenii in normali si nebuni? E simplu. E mai usor asa. E mai comod sa judeci dupa principii deja stabilite. E mai comod sa traiesti dupa scheletul vietilor altora.

Iar nebunia? Nebunia e de temut. Nebunia inseamna lipsa controlului, inseamna actiuni spontane, inseamna vorbe prea sincere... Iar toate astea sunt exact ceea ce nu ar trebui sa facem, bineinteles. Lumea tinde tot mai mult catre actiuni planificate, vieti monotone, sentimente renegate si legi morale clare pe care nimeni nu cuteza sa le incalce. Daca nu esti asa, esti nebun.

Eh, atunci poate sunt nebuna, dar nu pentru ca am o tendinta catre borderline personality disorder ci pentru ca-mi place sa simt ca traiesc. Iar viata nu e o schema clara, nu e rationala. Viata e doar nebunie.