31 Martie... Ce data! Acum fix 3 ani eram la primul concert (relativ) punk din viata mea. Acum fix 2 ani eram la Tribute to Nirvana. Acum 1 an reflectam la data asta si profitam de soarele de sfarsit de martie.
Ce ciudat mi se pare felul in care lucrurile din jurul meu se schimba si totusi inauntrul meu raman aceeasi persoana... Aceeasi persoana care a descoperit pasiunea concertelor, acum 3 ani. Aceeasi persoana care a descoperit dependenta de concerte, acum 2 ani. Aceeasi persoana care a descoperit ca atunci cand nu sunt concerte poate trai cu amintirea lor, acum 1 an.
Ce am descoperit acum? Nu sunt sigura dar cred ca are legatura cu notiunea de coinicidenta. Mi-am dat seama de semnificatia zilei de azi de-abia acum, seara, cand faceam tema kilometrica la mate si ascultam, absolut intamplator, Guerilla. Au dat Time of your life. Melodia pe care o cantasera E.M.I.L. acum fix 3 ani. Am tresarit zambind si m-am gandit ca poate datele care ne-au marcat intr-un fel nu sunt facute sa fie uitate iar coincidentele sunt instrumentele sortii.
Si mi-am amintit... De toate concertele. De entuziasm. De pasiunea mea (e un eufemism pt. obsesie) infinita pentru muzica live. De toate datile in care... I had the time of my life.
marți, 31 martie 2009
duminică, 15 martie 2009
They're professional punkers...
*Useless, fucked-up post*
Ha. Uite dimineata asta am vazut ultimul episod din NoFX Backstage Passport (da, da, stiu, a aparut acum aproape un an dar eu abia acuma am gasit torrentul). Si uite, fiecare episod mi-a amintit cat de justificata e admiratia mea pentru oamenii astia care ies in pierdere finainciara la multe concerte, fac sacrificii sanatoase ca sa faca fericiti oamenii care stiu adevarul trist al lumii noastre sau ca sa le deschida ochii celor care nu s-au prins inca de asta. Si da, gay me... But it really impressed me. Mi-am dat seama cat de norocoasa pot fi sa-i fi vazut live pe oamenii astia.
Imi aduc aminte la perfectie de prima oara cand i-am descoperit. Eram in clasa a saptea. Si eram obsedata de Nirvana. La scoala cantam Nirvana. Acasa ascultam Nirvana. In pauzele de Nirvana, bagam punk vechi, Sex Pistols, The Clash, Ramones, Velvet Underground dar si Rancid. Si era o zi de primavara cand m-am decis ca ma plictisisem sa vad peste tot NoFX la rubrica "artists that you might like". Si mi-am zis: Cine plm sunt si NoFX astia? Am descarcat cateva melodii, 180 degrees, shower days, murder the government, drugs are good, vanilla sex si day to daze. Si le-am pus in winamp.
Bang! Chiar nu ma asteptasem la ce aveam sa aud. Am ramas 10 minute nemiscata si cu gura cascata. Cand in sfarsit, am reusit sa ma misc, le-am dat play inc-o data dar n-am reusit sa-mi inchid gura. Atunci mi-am dat seama ce era: That was Nirvana! Nu-mi inchipuisem niciodata pana atunci ca poate exista o trupa care sa cante atat de perfect tot ceea ce credeam.
4 years later... Look at me, their music still makes me laugh, still makes me feel that vibe, that anger explosion.
I guess i'm the same girl that discovered NoFX in the 7th grade. Always wanting to discover more.
Looking forward to April 28th. Looking forward to Coaster.
Ha. Uite dimineata asta am vazut ultimul episod din NoFX Backstage Passport (da, da, stiu, a aparut acum aproape un an dar eu abia acuma am gasit torrentul). Si uite, fiecare episod mi-a amintit cat de justificata e admiratia mea pentru oamenii astia care ies in pierdere finainciara la multe concerte, fac sacrificii sanatoase ca sa faca fericiti oamenii care stiu adevarul trist al lumii noastre sau ca sa le deschida ochii celor care nu s-au prins inca de asta. Si da, gay me... But it really impressed me. Mi-am dat seama cat de norocoasa pot fi sa-i fi vazut live pe oamenii astia.
Imi aduc aminte la perfectie de prima oara cand i-am descoperit. Eram in clasa a saptea. Si eram obsedata de Nirvana. La scoala cantam Nirvana. Acasa ascultam Nirvana. In pauzele de Nirvana, bagam punk vechi, Sex Pistols, The Clash, Ramones, Velvet Underground dar si Rancid. Si era o zi de primavara cand m-am decis ca ma plictisisem sa vad peste tot NoFX la rubrica "artists that you might like". Si mi-am zis: Cine plm sunt si NoFX astia? Am descarcat cateva melodii, 180 degrees, shower days, murder the government, drugs are good, vanilla sex si day to daze. Si le-am pus in winamp.
Bang! Chiar nu ma asteptasem la ce aveam sa aud. Am ramas 10 minute nemiscata si cu gura cascata. Cand in sfarsit, am reusit sa ma misc, le-am dat play inc-o data dar n-am reusit sa-mi inchid gura. Atunci mi-am dat seama ce era: That was Nirvana! Nu-mi inchipuisem niciodata pana atunci ca poate exista o trupa care sa cante atat de perfect tot ceea ce credeam.
4 years later... Look at me, their music still makes me laugh, still makes me feel that vibe, that anger explosion.
I guess i'm the same girl that discovered NoFX in the 7th grade. Always wanting to discover more.
Looking forward to April 28th. Looking forward to Coaster.
De la Inutz
Daca as putea... ce as vrea sa fiu?
o floare: garofita sau liliac
un anotimp: love them all, depinde la mine f. mult de mood
o culoare: rosu
un animal: don't really know :-? o felina sau o cobra
un obiect vestimentar: o curea
o piesa de mobilier: un fotoliu din-ala, de piele artificiala or smth, in forma de para, cu multe chestii in el si care atunci cand te asezi pe el se muleaza dupa corpul tau (daca nu stiu cum ma-sa se numeste a trebuit sa scriu nspe randuri)
o piesa muzicala: fudge... tough one... I am a revenant - The Distillers sau Decom-poseur - NoFX
un vers: Why must we stay where we don't belong? (Eat the meek - NoFX)
un peisaj: din varful unui munte, vederea asupra unui oras si asupra muntilor care il inconjoara sau a random forest scenery
un obiect: tzash (cine stie cunoaste), un stilou, un jurnal sau un bilet de concert (a se observa faptul ca nu prea reusesc sa aleg intre lucrurile care se preumbla prin mintea mea)
un instrument muzical: o trompeta
un copac: un cires inflorit
un oras: Iasi
o persoana publica: Brody Dalle (Brody Dalle din perioada Distillers nu Spinnerette :-<) sau Fat Mike
o persoana apropiata: nu prea as vrea sa fiu nimeni dintre persoanele mele apropiate dar daca e sa aleg pe cineva :-? as zice Diana because she has a heart of gold
o carte: mi-e absolut imposibil sa aleg. sunt indragostita de prea muuuulte carti
un fel de mancare: avem 2 variante :)) daca ciocolata se considera mancare, atunci as fi Heidi amaruie cu alune de padure sau Primola amaruie cu visine. daca nu se considera mancare, atunci as fi mamaliguta cu salau pane si cu mujdei =P~
un supererou: Catwoman
un fenomen al naturii: furtuna de vara
o masina: nu-mi plac masinile, they're me enemies
un fruct: Zmeura, doh :))
o parte a corpului: umeri sau ochi
un film: lista se poate reduce cu greu la 3 sau 4: Waking life, The science of sleep si Before sunrise si Before sunset (care formeaza un tot unitar desi sunt 2 filme)
o floare: garofita sau liliac
un anotimp: love them all, depinde la mine f. mult de mood
o culoare: rosu
un animal: don't really know :-? o felina sau o cobra
un obiect vestimentar: o curea
o piesa de mobilier: un fotoliu din-ala, de piele artificiala or smth, in forma de para, cu multe chestii in el si care atunci cand te asezi pe el se muleaza dupa corpul tau (daca nu stiu cum ma-sa se numeste a trebuit sa scriu nspe randuri)
o piesa muzicala: fudge... tough one... I am a revenant - The Distillers sau Decom-poseur - NoFX
un vers: Why must we stay where we don't belong? (Eat the meek - NoFX)
un peisaj: din varful unui munte, vederea asupra unui oras si asupra muntilor care il inconjoara sau a random forest scenery
un obiect: tzash (cine stie cunoaste), un stilou, un jurnal sau un bilet de concert (a se observa faptul ca nu prea reusesc sa aleg intre lucrurile care se preumbla prin mintea mea)
un instrument muzical: o trompeta
un copac: un cires inflorit
un oras: Iasi
o persoana publica: Brody Dalle (Brody Dalle din perioada Distillers nu Spinnerette :-<) sau Fat Mike
o persoana apropiata: nu prea as vrea sa fiu nimeni dintre persoanele mele apropiate dar daca e sa aleg pe cineva :-? as zice Diana because she has a heart of gold
o carte: mi-e absolut imposibil sa aleg. sunt indragostita de prea muuuulte carti
un fel de mancare: avem 2 variante :)) daca ciocolata se considera mancare, atunci as fi Heidi amaruie cu alune de padure sau Primola amaruie cu visine. daca nu se considera mancare, atunci as fi mamaliguta cu salau pane si cu mujdei =P~
un supererou: Catwoman
un fenomen al naturii: furtuna de vara
o masina: nu-mi plac masinile, they're me enemies
un fruct: Zmeura, doh :))
o parte a corpului: umeri sau ochi
un film: lista se poate reduce cu greu la 3 sau 4: Waking life, The science of sleep si Before sunrise si Before sunset (care formeaza un tot unitar desi sunt 2 filme)
vineri, 27 februarie 2009
Punk saved my life sau Cum ziceau The Unseen...
"Well all my life this music saved me
I can't afford your therapy
My frustration that needs release, cut me open
and hear me bleed
Playing punk it keeps me sane
I don't need drugs to numb the pain
It keeps me alive, I hope it helps you"
Atatia m-au intrebat de ce punk... Pai... Nu e vorba despre ritmul perfect al muzicii. Nici despre felul in care podelele vibreaza la unison cu sangele ce-ti curge prin vene la concerte. Nici despre versurile care pot fi de multe ori rezervoare de rasete, pentru ca de obicei cei care compun muzica sunt fiinte originale si spirituale.
Totul se reduce... la felul in care ma face sa-mi amintesc de ceea ce conteaza cel mai mult. Ceea ce e unic la muzica punk este felul in care te face sa-ti aduci aminte ca sunt atatea prejudicieri, atatea discriminari, atatea abominatii pe lumea asta, incat este complet inutil si jalnic sa te lamentezi din cauza cine stie carui rahat care ti s-a intamplat. Felul in care iti amineste ca sunt lucruri foarte importante pe lumea asta impotriva carora trebuie sa lupti. Felul in care iti aminteste ca sunt atatea probleme globale mai importante decat durerile tale patetice de inima.
Nu cred ca mai exista un alt gen de muzica care sa poata face asta... Dar pana la urma totul depinde de perspectiva si de ce conteaza cel mai mult pentru tine: problemele majore ale societatii si lumii in care traim sau gagicile si banii lu' dusmanu'. Poate ca pana la urma aici e de fapt buba: ne pasa tot mai putin de ceilalti si tot mai mult de noi.
Oricum... Am batut campii destul.
miercuri, 21 ianuarie 2009
Si sunt zilele in care-mi amintesc cat de mult imi plac oamenii...
Da... Imi plac oamenii. Imi place sa-i descopar, sa le dezvelesc sufletul. Imi place sa-i observ, sa-i ghicesc. Imi place sa-i iubesc si-mi place sa-i detest. Este superb felul in care in spatele unui morman de carne, in spatele unui les viu, se afla suferinte, principii, amintiri, ganduri, se afla o viata. E frumusetea abstracta din spatele mormanului material.
Dar uitam. Uitam ca in spatele fiecarei aparente se ascunde un suflet, un suflet care vrea sa fie descoperit, chiar si atunci cand e recalcitrant. Si ne ridicam spranceana, oftam, scoatem sunete si faurim expresii. Si intr-un final evitam. Sau n-avem timp. N-avem timp sa vedem mai mult decat ceea ce ne este aratat, decat ceea ce e evident. Si totusi, unice sunt momentele in care ne amintim, intotdeauna intamplator, de frumusetea oamenilor.
Uite... Azi sedeam cu (bas)INA intr-o statie de autobuz, pe o banca. Carspotting.(daca mazare ne ciordeste bancile din parcuri, ce sa facem si noi?) Langa noi s-a asezat un nene. Clasicul nene. Nenea trecut de 50 de ani dar pana-n 60. Nenea cu geaca neagra de piele, jerpelita, cu haine ponosite si totusi nu boschetar. Nenea care putea de spargea a alcool.
Am dat din nas putin (am eu ce am cu alcoolul in exces) dar i-am facut loc si ne-am continuat discutia in care comentam diverse zodii. La un moment dat, nenea se baga in vorba in discutia noastra despre zodii. Ne-a intrebat ce zodii suntem. I-am zis, si a zambit pentru ca eram zodii de foc si eram "iubarete" (ne-am uitat una la alta si ne-am gandit ca e discutabila treaba asta). Despre lei, zodia Inei, ne-a zis ca sunt foarte dominatori si ca le place sa stie mereu mai mult, sa citeasca, tinzand sa fie eruditi. Despre sagetatori, zodia mea, a zis ca le place sa umble, asa aiurea, pe oriunde, oricand, sa simta libertatea in calatorii. A zis de asemenea ca suntem amandoua mai excentrice decat ceilelti oameni. Nimic mai adevarat.
Ne-am continuat discutia asa, pana a venit autobuzul lui nenea. Nenea era pesti si ne-a povestit ca zodiile de foc merg cu cele de aer si cele de apa cu cele de pamant. Vorbea din experienta dar si din carti. Ne-a povestit de zodiile pe care le-a cunoscut si cum a relationat cu ele.
Si chiar daca era beat, intalnirea cu acest nene a fost unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-a intamplat in ultimele zile. Pentru ca mi-a aratat usurinta cu care se pot crea legaturi intre oameni. Pentru ca mi-a demonstrat ca mai exista compasiune si lipsa de prejudecati. Pentru ca e superb sa porti conversatii interesante cu oamenii necunoscuti. Pentru ca... pana la urma, ca sa comunice, sufletele noastre n-au nevoie de cunoastere persoanei careia i se vor adresa. Sufletele noastre comunica simplu: de la suflet la suflet. Tot ceea ce trebuie... e putina bunavointa.
Dar uitam. Uitam ca in spatele fiecarei aparente se ascunde un suflet, un suflet care vrea sa fie descoperit, chiar si atunci cand e recalcitrant. Si ne ridicam spranceana, oftam, scoatem sunete si faurim expresii. Si intr-un final evitam. Sau n-avem timp. N-avem timp sa vedem mai mult decat ceea ce ne este aratat, decat ceea ce e evident. Si totusi, unice sunt momentele in care ne amintim, intotdeauna intamplator, de frumusetea oamenilor.
Uite... Azi sedeam cu (bas)INA intr-o statie de autobuz, pe o banca. Carspotting.(daca mazare ne ciordeste bancile din parcuri, ce sa facem si noi?) Langa noi s-a asezat un nene. Clasicul nene. Nenea trecut de 50 de ani dar pana-n 60. Nenea cu geaca neagra de piele, jerpelita, cu haine ponosite si totusi nu boschetar. Nenea care putea de spargea a alcool.
Am dat din nas putin (am eu ce am cu alcoolul in exces) dar i-am facut loc si ne-am continuat discutia in care comentam diverse zodii. La un moment dat, nenea se baga in vorba in discutia noastra despre zodii. Ne-a intrebat ce zodii suntem. I-am zis, si a zambit pentru ca eram zodii de foc si eram "iubarete" (ne-am uitat una la alta si ne-am gandit ca e discutabila treaba asta). Despre lei, zodia Inei, ne-a zis ca sunt foarte dominatori si ca le place sa stie mereu mai mult, sa citeasca, tinzand sa fie eruditi. Despre sagetatori, zodia mea, a zis ca le place sa umble, asa aiurea, pe oriunde, oricand, sa simta libertatea in calatorii. A zis de asemenea ca suntem amandoua mai excentrice decat ceilelti oameni. Nimic mai adevarat.
Ne-am continuat discutia asa, pana a venit autobuzul lui nenea. Nenea era pesti si ne-a povestit ca zodiile de foc merg cu cele de aer si cele de apa cu cele de pamant. Vorbea din experienta dar si din carti. Ne-a povestit de zodiile pe care le-a cunoscut si cum a relationat cu ele.
Si chiar daca era beat, intalnirea cu acest nene a fost unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-a intamplat in ultimele zile. Pentru ca mi-a aratat usurinta cu care se pot crea legaturi intre oameni. Pentru ca mi-a demonstrat ca mai exista compasiune si lipsa de prejudecati. Pentru ca e superb sa porti conversatii interesante cu oamenii necunoscuti. Pentru ca... pana la urma, ca sa comunice, sufletele noastre n-au nevoie de cunoastere persoanei careia i se vor adresa. Sufletele noastre comunica simplu: de la suflet la suflet. Tot ceea ce trebuie... e putina bunavointa.
joi, 15 ianuarie 2009
Pasa de la Ina
1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
Dap, intram in poze si gasim hmm... :-? Este chiar fisierul ianuarie 2008. Intoarcere relativa in timp.
2. Pick the 4th picture in that folder.
Buuuuun, horror pic. :>
3. Explain the picture.
Heh, m-am luat la bataie cu un geam nesimtit. Nu sunt prea violenta de genul meu, dar se intampla. Mi-am luat bataie de la geam, asa, cu toata nesimtirea lui. Si-am capatat 5 copci. 3 dintre ele erau la the middle finger. Ici-sa vroiam sa arat nu stiu cui daca degetul meu mai exista sau nu. Si nu, nu puteam sa-l tin drept.
Bineinteles, se mai poate interpreta si ca simpla muie. Muie cicatrizata, frankenstein, cocosata. De care vrea pentru cine vrea.
luni, 15 decembrie 2008
Vine Craciunul (post dedicat Dianei, care stie cel mai bine sa fie copil si pentru asta are toata admiratia mea)
Da, vine Craciunul. Acum pot zice ca vine Craciunul, nu din septembrie, asa cum intra in magazine toate produsele cu o oarecare legatura (nu una foarte evidenta pentru mine) cu Craciunul. Craciunul mereu a fost mai mult decat o sarbatoare.
E trist ca acum e doar alt prilej de a vinde mai mult, de a vinde abstract prin concret, de vinde sentimente prin material. E trist ca parca odata ce avansezi in varsta nu mai simti bucuria aia inocenta si lipsita de griji. Sau poate ca nu mai ai timp s-o simti. Pentru ca de cele mai multe ori, inaintam in varsta si nu mai avem timp sa simtim. Nu ne mai permitem, nu ne mai convine. Nu e comod. Si-acum... Craciunul inseamna agitatia absurda si obsesia ca totul sa fie perfect. Blestemul (pentru multi) de a cumpara cadouri. "Frumusetea" unui brad impodobit mai nou, asa e la moda, pe culori. Asa facem din brad un nou model de a etala trenduri... Parca pana la urma asta e tot ce conteaza acum.
Si ma uimeste... cat de mult pierdem asa. Pentru ca mie mi se pare Craciunul sarbatoarea copilariei. Copilaria cu iernile reci in care planuiai totusi sa mergi la colindat, asa doar pentru ca era amuzant si pentru ca erai cu prietenii tai. Copilaria in care te bucurai cand impodobeai bradul iar fiecare glob din el era diferit: erau globuri care aveau 20 de ani, erau globuri pe care le-ai primit de la prieteni, erau globuri pe care le gasisesi chiar tu - fiecare cu povestea lui. Si dupa, tin minte cum ma uitam la brad si la povestile pe care le intrunea. Si nu era deloc estetic, era de multe ori prea incarcat... dar scopul lui nu era sa fie estetic ci sa fie fascinant. Si mi-e dor sa ma bucur de luminile de pe strazi care parca mai luminau un pic atmosfera ordinara, plictisitoare si imbacsita a Constantei.
Mi-e dor sa fiu din nou copil. Mi-e dor de inocenta si de gandul ca orice e posibil. Mi-e dor de naivitate. Mi-e dor. Dar acum... parca si eu am tot mai putin timp sa fiu asa... Macar incerc. Ma opresc, si pentru cateva secunde macar, ma uit in jurul meu si-mi amintesc ca a fost o vreme cand fericirea era o stare permanenta de spirit. Si ma uit la luminite, simt mirosul de scortisoara, imi simt obrajii reci, imi pun fularul si ma plimb... ma plimb din nou prin copilaria mea.
E trist ca acum e doar alt prilej de a vinde mai mult, de a vinde abstract prin concret, de vinde sentimente prin material. E trist ca parca odata ce avansezi in varsta nu mai simti bucuria aia inocenta si lipsita de griji. Sau poate ca nu mai ai timp s-o simti. Pentru ca de cele mai multe ori, inaintam in varsta si nu mai avem timp sa simtim. Nu ne mai permitem, nu ne mai convine. Nu e comod. Si-acum... Craciunul inseamna agitatia absurda si obsesia ca totul sa fie perfect. Blestemul (pentru multi) de a cumpara cadouri. "Frumusetea" unui brad impodobit mai nou, asa e la moda, pe culori. Asa facem din brad un nou model de a etala trenduri... Parca pana la urma asta e tot ce conteaza acum.
Si ma uimeste... cat de mult pierdem asa. Pentru ca mie mi se pare Craciunul sarbatoarea copilariei. Copilaria cu iernile reci in care planuiai totusi sa mergi la colindat, asa doar pentru ca era amuzant si pentru ca erai cu prietenii tai. Copilaria in care te bucurai cand impodobeai bradul iar fiecare glob din el era diferit: erau globuri care aveau 20 de ani, erau globuri pe care le-ai primit de la prieteni, erau globuri pe care le gasisesi chiar tu - fiecare cu povestea lui. Si dupa, tin minte cum ma uitam la brad si la povestile pe care le intrunea. Si nu era deloc estetic, era de multe ori prea incarcat... dar scopul lui nu era sa fie estetic ci sa fie fascinant. Si mi-e dor sa ma bucur de luminile de pe strazi care parca mai luminau un pic atmosfera ordinara, plictisitoare si imbacsita a Constantei.
Mi-e dor sa fiu din nou copil. Mi-e dor de inocenta si de gandul ca orice e posibil. Mi-e dor de naivitate. Mi-e dor. Dar acum... parca si eu am tot mai putin timp sa fiu asa... Macar incerc. Ma opresc, si pentru cateva secunde macar, ma uit in jurul meu si-mi amintesc ca a fost o vreme cand fericirea era o stare permanenta de spirit. Si ma uit la luminite, simt mirosul de scortisoara, imi simt obrajii reci, imi pun fularul si ma plimb... ma plimb din nou prin copilaria mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
