Da. Zmeura s-a pierdut. De fapt mai bine spus ar fi: Zmeura a ramas in urma.
Al dracu' stil nostalgic. Stiam eu ca o sa ma rapeasca la un moment dat. Ce pot sa zic, trebuia sa se intample si asta.
Am ramas intr-o noapte de inceput de mai. In Vama. Noaptea de 2-3 mai. Frig. Oboseala. Durere de picioare. Early hours. Curiozitate muzicala. Decizie spontana. The MOOoD. Apoi... Totul s-a incalzit. Si trupurile si sufletele si luna si norii. Si uite asa un concert a avut efectul a 5 ore de somn.
Nu, este inutil sa incerce oricine (asta ma include si pe mine) sa inteleaga ce vreau sa zic, de ce am ramas captiva in momentul ala. Tin minte totusi mirosul de mare din parul meu si valurile pe care le facea podeaua de lemn.
Verde si cald si muzica ireal de buna si vama si asta inseamna beatitudinea momentului.
Totul se termina cu un rasarit. Si soarele a mangaiat prin nori plaja amortita, cu ochii mijiti.
And i looked back. And here i am... trapped.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
aren't we all...
ma gandeam eu cand o sa scrii despre chestia asta, nu ma asteptam, ce-i drept, sa fie asa sucint. ce pot spune, ai ramas fara cuvinte :-"... pt ca nu e ca tine sa scrii asa putin, echivaleaza cu un moment de tacere la tine :)))
l-am facut asa "sucint":)) pentru ca am realizat ca mai multe cuvinte decat atat sunt de prisos pentru a descrie un moment perfect.
succint, cacat de tastatura :-l
Trimiteți un comentariu