Munte

De ceva vreme ma tot afund in niste dimensiuni (unii le zic cacaturi) din care nu mai pot sa ies. Si cum stateam eu asa si ma gandeam cum as putea macar sa schimb mirosul dimensiunilor in care m-am bagat, m-a plesnit revelatia: muntele. De ce muntele? Pai lucrurile stau in felul urmator:

• Andreea Zmeura+Munte=Dragoste MARE (mai tare ca-n serialul de la hasbeo). Relatia asta dureaza de muuult timp, de cand eram mica si mergeam 28 de km pe jos pe zi pe munte.
• Andreea Zmeura daca se cocoteaza in varful muntelui n-o sa mai dea ochii cu nimeni niciodata, ceea se traduce prin disparitia complexelor si prin intrarea in hibernare a simtului penibilului, care, dupa cum spun ai mei preteni, este mult prea dezvoltat la mine.
• Andreea Zmeura n-ar mai da Cambridge-ul pe munte, sau daca ar fi sa ia un astfel de certificat ar lua unul pentru limba animaleasca (si limba animaleasca e cea mai cool limba)
• Andreea Zmeura n-ar mai trebui sa sune in fiecare weekend la ilink penca-i pica netul.
• Andreea Zmeura n-ar mai avea cum sa pice bacul la mate penca bacul nu se da pe munte.
• Andreea Zmeura nu s-ar mai gandi in general la toate lucrurile care ii deruteaza mintea (penca mereu abuzul de gandit ma baga in acele dimensiuni de care ziceam mai devreme) penca ar fi prea ocupata cu o activitate mult mai practica si anume supravietuitul.
• Si... apoteotic, Andreea Zmeura n-ar mai trai in miros de dimensiuni ci in mirosul imbatator al aerului de munte.

Ideea e ca eu vara asta tre' sa merg la munte. Nu se mai poate, domne.

Lost Raspberry

Da. Zmeura s-a pierdut. De fapt mai bine spus ar fi: Zmeura a ramas in urma.

Al dracu' stil nostalgic. Stiam eu ca o sa ma rapeasca la un moment dat. Ce pot sa zic, trebuia sa se intample si asta.
Am ramas intr-o noapte de inceput de mai. In Vama. Noaptea de 2-3 mai. Frig. Oboseala. Durere de picioare. Early hours. Curiozitate muzicala. Decizie spontana. The MOOoD. Apoi... Totul s-a incalzit. Si trupurile si sufletele si luna si norii. Si uite asa un concert a avut efectul a 5 ore de somn.
Nu, este inutil sa incerce oricine (asta ma include si pe mine) sa inteleaga ce vreau sa zic, de ce am ramas captiva in momentul ala. Tin minte totusi mirosul de mare din parul meu si valurile pe care le facea podeaua de lemn.
Verde si cald si muzica ireal de buna si vama si asta inseamna beatitudinea momentului.

Totul se termina cu un rasarit. Si soarele a mangaiat prin nori plaja amortita, cu ochii mijiti.
And i looked back. And here i am... trapped.

Coaster

Am scris acum ceva timp un post despre NoFX si despre dragostea mea fata de trupa si continand a lot of bla-bla emotional shit towards their music. Acum, all that shit reloaded.

Si cum sunt o fana in adevaratul sens al cuvantului (asta inseamna din-aia care cand vede un album nou sau aude o melodie noua de la NoFX nu-si poate opri balele no matter what) am stat ieri, mancand oua rosii (in cel mai propriu sens al expresiei you perverts), si-am descarcat noul album, intr-adevar cu 10 zile inainte de a fi lansat oficial. Torrentul se bagase de foarte putin timp, dar albumul s-a luat intr-un minut.

Am deschis winampul. Am intrat in transa. S-a nascut un zambet din-ala urias pe fata mea. Good ol' NoFX. Diferit, si totusi avand acelasi stil clasic, acelasi stil care-i face deosebiti. Se apropie cumva de albumele lor mai vechi, poate ar merge comparat putin cu "White trash, two heebs and a bean". Asta se observa cel mai mult pe "Eddie, Bruce and Paul" si "Creeping out Sara". Amandoua cu versuri funny, a doua fara sa dezminta catusi de putin clasica afirmatie a lui Fat Mike: "My name is Fat Mike, I'm obsessed with big lesbians."

"We called it America" vine cu versuri politice, din nou good ol' NoFX. "First call" e un fel de "Seeing double at the triple rock" reloaded, din punctul de vedere al versurilor. "Blasphemy" si "Best God in show" sunt full of anti-religious feeling (ca sa se potriveasca cu statutul de ateu al Inei :>) "My orphan year" e exemplul perfect de versuri subiective si pline de emotie care se imbina ideal cu the fast punk beat. "I am an alcoholic" aduce in prim-plan the so much loved Hefe's trumpet si ne aduce aminte de "Straight edge". "One million coasters" e melodia perfecta pt. finalul albumului, definind societatea de consum si our superficial capitalist world in cuvinte putine, dar foarte bine alese. Si am pastrat pentru sfarsit "The quitter", "Suits and ladders" (la care nu reusesc sa gasesc versurile si care suna atat de bine cu all that Mel-Yell) si "The agony of victory" pentru ca sunt piesele mele preferate de pe albumul asta. Au atitudinea perfecta: smiling and fucking up :D.

Ca sa-ti dai seama ca un album e bun, nu trebuie sa fi critic de muzica. Pentru ca stelele pe care un album le primeste nu tin de cat de bune sunt riff-urile, de cat de bine rimeaza versurile, ci de cat de intens este fiorul care te strabate cand asculti melodiile. De aceea, Coaster, din punctul meu de vedere, bineinteles, primeste 4.5 din 5. Pentru ca e foarte bun dar nu revolutionar precum "Punk in Drublic" sau "The war on errorism".

P.S: Postul asta e scris pt. mine. Nu e un review adevarat, n-am astfel de pretentii. E doar o descarcare de bucurie.

Time of your life

31 Martie... Ce data! Acum fix 3 ani eram la primul concert (relativ) punk din viata mea. Acum fix 2 ani eram la Tribute to Nirvana. Acum 1 an reflectam la data asta si profitam de soarele de sfarsit de martie.

Ce ciudat mi se pare felul in care lucrurile din jurul meu se schimba si totusi inauntrul meu raman aceeasi persoana... Aceeasi persoana care a descoperit pasiunea concertelor, acum 3 ani. Aceeasi persoana care a descoperit dependenta de concerte, acum 2 ani. Aceeasi persoana care a descoperit ca atunci cand nu sunt concerte poate trai cu amintirea lor, acum 1 an.

Ce am descoperit acum? Nu sunt sigura dar cred ca are legatura cu notiunea de coinicidenta. Mi-am dat seama de semnificatia zilei de azi de-abia acum, seara, cand faceam tema kilometrica la mate si ascultam, absolut intamplator, Guerilla. Au dat Time of your life. Melodia pe care o cantasera E.M.I.L. acum fix 3 ani. Am tresarit zambind si m-am gandit ca poate datele care ne-au marcat intr-un fel nu sunt facute sa fie uitate iar coincidentele sunt instrumentele sortii.

Si mi-am amintit... De toate concertele. De entuziasm. De pasiunea mea (e un eufemism pt. obsesie) infinita pentru muzica live. De toate datile in care... I had the time of my life.

They're professional punkers...

*Useless, fucked-up post*

Ha. Uite dimineata asta am vazut ultimul episod din NoFX Backstage Passport (da, da, stiu, a aparut acum aproape un an dar eu abia acuma am gasit torrentul). Si uite, fiecare episod mi-a amintit cat de justificata e admiratia mea pentru oamenii astia care ies in pierdere finainciara la multe concerte, fac sacrificii sanatoase ca sa faca fericiti oamenii care stiu adevarul trist al lumii noastre sau ca sa le deschida ochii celor care nu s-au prins inca de asta. Si da, gay me... But it really impressed me. Mi-am dat seama cat de norocoasa pot fi sa-i fi vazut live pe oamenii astia.

Imi aduc aminte la perfectie de prima oara cand i-am descoperit. Eram in clasa a saptea. Si eram obsedata de Nirvana. La scoala cantam Nirvana. Acasa ascultam Nirvana. In pauzele de Nirvana, bagam punk vechi, Sex Pistols, The Clash, Ramones, Velvet Underground dar si Rancid. Si era o zi de primavara cand m-am decis ca ma plictisisem sa vad peste tot NoFX la rubrica "artists that you might like". Si mi-am zis: Cine plm sunt si NoFX astia? Am descarcat cateva melodii, 180 degrees, shower days, murder the government, drugs are good, vanilla sex si day to daze. Si le-am pus in winamp.

Bang! Chiar nu ma asteptasem la ce aveam sa aud. Am ramas 10 minute nemiscata si cu gura cascata. Cand in sfarsit, am reusit sa ma misc, le-am dat play inc-o data dar n-am reusit sa-mi inchid gura. Atunci mi-am dat seama ce era: That was Nirvana! Nu-mi inchipuisem niciodata pana atunci ca poate exista o trupa care sa cante atat de perfect tot ceea ce credeam.

4 years later... Look at me, their music still makes me laugh, still makes me feel that vibe, that anger explosion.

I guess i'm the same girl that discovered NoFX in the 7th grade. Always wanting to discover more.

Looking forward to April 28th. Looking forward to Coaster.

De la Inutz

Daca as putea... ce as vrea sa fiu?

o floare: garofita sau liliac

un anotimp: love them all, depinde la mine f. mult de mood

o culoare: rosu

un animal: don't really know :-? o felina sau o cobra

un obiect vestimentar: o curea

o piesa de mobilier: un fotoliu din-ala, de piele artificiala or smth, in forma de para, cu multe chestii in el si care atunci cand te asezi pe el se muleaza dupa corpul tau (daca nu stiu cum ma-sa se numeste a trebuit sa scriu nspe randuri)

o piesa muzicala: fudge... tough one... I am a revenant - The Distillers sau Decom-poseur - NoFX

un vers: Why must we stay where we don't belong? (Eat the meek - NoFX)

un peisaj: din varful unui munte, vederea asupra unui oras si asupra muntilor care il inconjoara sau a random forest scenery

un obiect: tzash (cine stie cunoaste), un stilou, un jurnal sau un bilet de concert (a se observa faptul ca nu prea reusesc sa aleg intre lucrurile care se preumbla prin mintea mea)

un instrument muzical: o trompeta

un copac: un cires inflorit

un oras: Iasi

o persoana publica: Brody Dalle (Brody Dalle din perioada Distillers nu Spinnerette :-<) sau Fat Mike

o persoana apropiata: nu prea as vrea sa fiu nimeni dintre persoanele mele apropiate dar daca e sa aleg pe cineva :-? as zice Diana because she has a heart of gold

o carte: mi-e absolut imposibil sa aleg. sunt indragostita de prea muuuulte carti

un fel de mancare: avem 2 variante :)) daca ciocolata se considera mancare, atunci as fi Heidi amaruie cu alune de padure sau Primola amaruie cu visine. daca nu se considera mancare, atunci as fi mamaliguta cu salau pane si cu mujdei =P~

un supererou: Catwoman

un fenomen al naturii: furtuna de vara

o masina: nu-mi plac masinile, they're me enemies

un fruct: Zmeura, doh :))

o parte a corpului: umeri sau ochi

un film: lista se poate reduce cu greu la 3 sau 4: Waking life, The science of sleep si Before sunrise si Before sunset (care formeaza un tot unitar desi sunt 2 filme)

Punk saved my life sau Cum ziceau The Unseen...

"Well all my life this music saved me

I can't afford your therapy

My frustration that needs release, cut me open

and hear me bleed

Playing punk it keeps me sane

I don't need drugs to numb the pain

It keeps me alive, I hope it helps you"

Atatia m-au intrebat de ce punk... Pai... Nu e vorba despre ritmul perfect al muzicii. Nici despre felul in care podelele vibreaza la unison cu sangele ce-ti curge prin vene la concerte. Nici despre versurile care pot fi de multe ori rezervoare de rasete, pentru ca de obicei cei care compun muzica sunt fiinte originale si spirituale.

Totul se reduce... la felul in care ma face sa-mi amintesc de ceea ce conteaza cel mai mult. Ceea ce e unic la muzica punk este felul in care te face sa-ti aduci aminte ca sunt atatea prejudicieri, atatea discriminari, atatea abominatii pe lumea asta, incat este complet inutil si jalnic sa te lamentezi din cauza cine stie carui rahat care ti s-a intamplat. Felul in care iti amineste ca sunt lucruri foarte importante pe lumea asta impotriva carora trebuie sa lupti. Felul in care iti aminteste ca sunt atatea probleme globale mai importante decat durerile tale patetice de inima.

Nu cred ca mai exista un alt gen de muzica care sa poata face asta... Dar pana la urma totul depinde de perspectiva si de ce conteaza cel mai mult pentru tine: problemele majore ale societatii si lumii in care traim sau gagicile si banii lu' dusmanu'. Poate ca pana la urma aici e de fapt buba: ne pasa tot mai putin de ceilalti si tot mai mult de noi.

Oricum... Am batut campii destul.